Magzum Mirzagaliyev, directorul general al companiei naționale JSC KazMunayGas (KMG), a purtat discuții, în această săptămână, la New York, cu reprezentanții Departamentului de Stat al SUA, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
„Mirzagaliyev s-a întâlnit cu secretarul adjunct al Biroului pentru resurse energetice al Departamentului de Stat, Geoffrey R. Pyatt, și cu secretarul adjunct al Biroului pentru afaceri din Asia de Sud și Centrală, Donald Lu. Părțile au discutat modalități de consolidare a cooperării energetice dintre Kazahstan și SUA și măsurile de răspuns la schimbările climatice”, se precizează în comunicat.
Compania de Stat KazMunayGas JSC este operatorul național al Kazahstanului pentru explorarea, producția, procesarea și transportul hidrocarburilor. În România, KazMunayGas controlează grupul Rompetrol (KMG International) care operează rafinăria Petromidia, rafinăria Vega, precum și una dintre cele mai importante rețele de distribuție a caburanților.
Sursa: InvesTenergy