Acesta a explicat: “Cu evaluarea noastră, în momentul acesta, suntem ministerul cel mai norocos, în sensul că pe PNRR avem 1,6 miliarde euro la dispoziţie şi la acestea se adaugă 15-16 miliarde din Fondul pentru modernizare. Suma exactă variază în funcţie de cotaţia certificatelor pentru gaze cu efect de seră şi ea este pe o piaţă liberă.
În PNRR am constatat o serie de întârzieri şi noi ne străduim acum să le recuperăm. Avem două jaloane care nu au fost decontate de Comisia Europeană şi anume jalonul aferent centralelor pe gaz în cogenerare şi jalonul aferent investiţiei în hidrogen.
Pentru centralele pe gaz am reuşit să semnăm toate cele trei contracte care practic îndeplinesc ţinta asumată de România pentru respectivul jalon, investiţiile de la Constanţa, Craiova şi Arad şi mai suntem în analiză cu o investiţie la Râmnicu Vâlcea. Dar deja ţinta este îndeplinită şi practic jalonul este îndeplinit. Aşteptăm evaluarea Autorităţii de Audit din România şi evaluarea Comisiei să marcăm practic oficial acest jalon ca fiind îndeplinit.
Pentru investiţia în hidrogen, pe baza recomandărilor Comisiei Europene, a trebuit să relansăm apelul respectiv. Asta a implicat un efort mare din partea ministerului. Noi aveam semnate opt contracte de finanţare şi am reuşit să le încheiem amiabil cu toţi cei opt beneficiari, pentru că exista riscul ca ei să nu dorească acest lucru şi să se îndrepte apoi împotriva Statului român, să-şi recupereze sumele pe care le-au cheltuit pentru pregătirea acelor proiecte. Am relansat apelul, în 4 septembrie el se închide. Deci în acest moment suntem în perioada de depunere, după care urmează perioada de evaluare, pe care sperăm să o concentrăm în 2-3 săptămâni, mizând pe faptul că o parte însemnată a proiectelor a fost deja văzute de evaluatori, şi până la finalul lunii septembrie să putem finaliza inclusiv contractarea şi asta înseamnă deci să recuperăm cele două jaloane din cererea de plată 2.
Urmează cererea de plată 3. Acolo iarăşi sunt subiecte foarte complicate, de la zona de eficienţă energetică până la zona de guvernanţă corporativă, aplicarea ordonanţei 109 pentru cele mai importante companii de sub autoritatea tutelară a ministerului nostru. Pe evaluarea noastră, până la finalul lunii septembrie ar trebui să fim în regulă şi cu aceste jaloane. Dar e un proces dinamic şi, împreună cu echipa din minister, sunt zile lungi şi nopţi scurte în care ne străduim să recuperăm aceste decalaje”.
Referitor la angajările din Ministerul Energiei, Sebastian Burduja a spus: “Este o problemă cu personalul, la nivel de sistem. Pentru că pe termen scurt nu ai decât varianta unor transferuri sau detaşări de la alte ministere. Aici sunt salariile cele mai mici din tot arcul guvernamental. Nu primesc colegii mei anumite sporuri pe care alte ministere le primesc şi atunci este foarte greu să iei prin transfer un om bun, pentru că nu vine la un salariu mai mic. Câteva excepţii au fost de la regulă şi şi-au asumat chiar o scădere de salariu pentru a lucra în echipa mea, dar în general asta e o mare dificultate. Şi atunci au mai venit prin detaşare, dar toate aceste operaţiuni trebuie aprobate şi de ministerul de la care aceşti colegi pleacă şi nu întotdeauna colegii de Guvern sunt bucuroşi să cedeze un om, mai ales dacă e vorba de un om foarte competent, către un alt minister, pentru că fiecare minister are problemele proprii.
Am lansat şi o serie de concursuri, pentru că noi avem un Memorandum de Guvern în care personalul din PNRR este exceptat de la acele constrângeri din cadrul pachetului de austeritate bugetară şi am putut să lansăm aceste concursuri, dar era un calendar îndelungat de desfăşurare, implică o aprobare de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Şi atunci, când iei, mai ales un om din afara sistemului public, ai nevoie de minimum două-trei luni să-l aduci la nivelul unui funcţionar public care are o anumită experienţă. Deci, concursurile sunt o soluţie pentru patru-şase luni de la lansarea lor.
În plus, avem un dialog cu instituţiile financiare internaţionale care pot să asigure partea de evaluare, Bancă Europeană de Investiţii, în primul rând. Ei au mai fost implicaţi şi pe jalonul pe hidrogen şi vor fi implicaţi şi în noul apel, Banca Mondială, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Şi ultima variantă, şi am mers şi pe aceasta, este să contractăm evaluatori externi. Asta înseamnă o procedură de achiziţie publică şi nu este nici asta o soluţie pe termen scurt. Totul durează. Şi e adevărat că avem o capacitate mică la nivelul Direcţiei generale care se ocupă de Fondul pentru modernizare, de PNRR, de scheme de ajutor de stat, undeva la 26-30 de colegi şi trebuie să utilizăm toate aceste pârghii pentru a întări capacitatea acestei direcţii generale”.
Sursa: Financial Intelligence