Oct 14, 2023

VIDEO Georg BOIE, Executive VicePresident PNE AG: România a devenit un spațiu atractiv pentru investitori în ceea ce privește energia verde | InveesTenergy

Suntem conștienți de oportunitatea pe eolian offshore care se deschide în România, la Marea Neagră

România a devenit un spațiu atractiv pentru investitori în ceea ce privește energia verde. Directivele europene și condițiile pe care trebuie să le respecte o țară participantă, planurile și țintele de țară pe care și le asumă fiecare guvern, finanțarea din fonduri europene, fac piața de energie atractivă pentru investiții, mai stabilă cel puțin pe perioade lungi de timp, ceea ce înseamnă și atingerea țintelor în 2030 și apoi 2050, a declarat Georg BOIE – Executive VicePresident & Project Development Onshore International, PNE AG, la Conferința anuală InvesTenergy.

Dezvoltator de renume mondial și un furnizor de servicii de energie curată, PNE AG are peste 16 GW în dezvoltare și IPP (Independent Power Producer) , în prezent, în toate sectoarele de energie regenerabilă, curată: eolian onshore, eolian offshore, fotovoltaic, BESS (Sisteme de stocare a energiei în baterii), Power to X.

PNE AG a fost Partener Platinum al Dublului Eveniment InvesTenergy – Conferință și Gală dedicată Specailiștilor din Energiei, desfășurată în data de 10 octombrie.

Potrivit lui Georg Boie, piața energiei din România este pe un trend bun, mult mai bine decât în primul val de regenerabile. „Sunt de peste 13 ani aici și lucrez împreună cu CEO-ul nostru pentru România – Dana Dinescu. Remarc că multe lucruri s-au îmbunatățit de artunci. Avem directiva europeană, avem fonduri europene și avem evoluții pozitive, cum ar fi deschiderea pentru PPA  și pentru mecanismele CfD. Există, de asemenea, blocaje în legislație ca: limita de „50 ha”, durata permisului de conectare la rețea, congestie în sistem cauzată de „proiecte false”, costuri de consolidare care împiedică bancabilitatea. Depinde de voința politică și de implicarea factorilor de decizie, de comunicare și colaborare cu asociațiile de profil și specialiștii SRE, pentru ca acest sector să aibă succes, pentru economia națională și un viitor verde și durabil. PNE activează în consiliile de conducere ale asociațiilor din acest domeniu – RWEA, RPIA, dar și în AMCHAM, AHK, cu o activitate intensă de advocacy și promovare a RES”, a precizat reprezentantul PNE AG.

Întrebat de Daniela Dărăban, Director Executiv ACUE, în calitate de Moderator, care sunt planurile de viitor ale PNE în România, Georg Boie a răspuns: PNE este unul dintre pionierii pieței energetice din România. Avem un portofoliu de cca. 2000 MW, unele dintre ele vor fi puse în funcțiune în scurt timp, altele în curs de dezvoltare, a diverselor tehnologii regenerabile. Dintre partenerii de investiții din România amintim: Northland Power, Total Energies, Econergy și lista continuă. Capacitățile dezvoltate de PNE vor fi puse în funcțiune începând cu acest an și anume un parcfotovoltaic de 86 MW în Oradea. Anul viitor va începe construcția a 220 MW eolian în Dobrogea și apoi 208 MW PV în județul Bihor. Vom identifica, de asemenea, alte oportunități, cum ar fi BESS și Power to X.

Daniela Dărăban: V-ai gândit să abordați sectorul eolian offshore?

Georg Boie: PNE AG a dezvoltat peste 2600 MW eolian offshore, cu alți 2500 MW în curs de dezvoltare în diferite mări ale globului. Suntem conștienți de oportunitatea care se deschide în România, la Marea Neagră și contribuim, pe baza experienței și know-how-ului nostru, în grupuri de lucru și dezbateri cu autoritățile la elaborarea cadrului legislativ care va deveni unul de succes. pentru România.

Sursa: InvesTenergy 

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.