


Badea (Hidroelectrica): Nu putem alerga la maraton cu picioarele legate şi să ieşim pe locul 1; trebuie reglementări similare pentru companii
Societăţile de stat trebuie să se apropie din punct de vedere al reglementărilor de ceea ce se întâmplă în piaţa privată, dacă vrem să avem o competiţie reală între companii private şi companii de stat, a afirmat, luni, directorul general al Hidroelectrica, Bogdan...
Premierul Ilie Bolojan, întrevedere cu reprezentantii companiei OMV: Guvernul analizează toate scenariile în funcție de evoluția situației și a punctat rolul Petrom ca ancoră pe piața carburanților din România
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegație a companiei OMV, condusă de directorul general, Alfred Stern. Discuțiile au vizat strategia de dezvoltare a OMV Petrom pentru perioada următoare, cu un buget de...
Nicuşor Dan, discuţii cu Alfred Stern, preşedintele OMV Petrom, despre preţurile la combustibili şi securitatea aprovizionării: Am convenit că va exista o cooperare strânsă cu Guvernul, pentru ca România să depăşească cu bine această perioadă
Preşedintele Nicuşor Dan a discutat, luni, la Palatul Cotroceni, cu Alfred Stern, preşedintele Consiliului de Supraveghere OMV Petrom, şi cu Christina Verchere, CEO OMV Petrom, despre tema preţurilor la combustibili şi securitatea aprovizionării, el afirmând că au...
