E remarcabil și de salutat că energia a ajuns o prioritate de vârf pentru autorități, într-atât încât Guvernul a publicat lista firmelor deținătoare de avize tehnice de racordare: peste 1.400 de nume, cu proiecte însumând circa 80 de GW. Aproape simultan, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pune în consultare publică noua formă a proiectului de modificare a reglementărilor privind racordarea la rețele. Miza este “să ne asigurăm că avem MW reali, racordați în rețea, nu MW pe hârtie”, declară președintele ANRE George Niculescu. Și să “ne mai asigurăm că stopăm schemele de îmbogățire rapidă”, adaugă acesta.
România pare să fi asumat, la cel mai înalt nivel, importanța strategică a sectorului și faptul că distorsiunile din piață au făcut problema imposibil de ignorat.
Tocmai pentru că tema este atât de importantă, merită să fie privită fără simplificări excesive. Avizele tehnice de racordare (ATR) nu sunt nici simple hârtii speculative, nici garanții că un proiect va fi construit. Ele sunt, mai curând, un punct critic al unei ecuații mai mari, în care intră rețeaua, finanțarea, autorizarea, lucrările de întărire și capacitatea instituțiilor statului de a se mișca într-un ritm coerent.
Mai jos sunt nouă clarificări utile.
- Problema este reală; ATR-ul nu înseamnă centrală construită
Un aviz tehnic de racordare rezervă capacitate în rețea, dar nu echivalează cu o investiție dusă până la capăt. Intervențiile de reglementare sunt necesare, pentru că o parte semnificativă dintre proiectele pentru care au fost emise ATR-uri nu ajung în etapa de realizare efectivă. Asta blochează accesul altor investitori și distorsionează planificarea investițiilor în rețea.
În dezbaterea publică s-a arătat că, din 1.407 proiecte cu ATR valabil, doar o mică parte parcurseseră toate etapele relevante de autorizare, iar ANRE arată în referatul de aprobare că, dintre proiectele intrate sub regimul garanției de 5%, doar 12% ajunseseră la contracte de racordare, 3% și la autorizație de construire, iar aproximativ 1% și la autorizație de înființare. Asta arată limpede diferența dintre proiectele anunțate și cele care ajung efectiv în stadii avansate.
- Un SPV cu cifră de afaceri zero nu este, prin definiție, o firmă-fantomă
Guvernul observă, pe bună dreptate, că multe dintre firmele care dețin ATR-uri sunt nou înființate, au cifră de afaceri zero și niciun angajat. Dar această constatare trebuie interpretată cu grijă, pentru că ea descrie foarte adesea situația normală a unor companii de tip SPV (special purpose vehicle), create special pentru dezvoltarea unui anumit proiect.
În energie, și mai ales în regenerabile, este o practică uzuală ca fiecare proiect să fie ținut într-o entitate separată, distinctă de grupul sau investitorul care îl dezvoltă. În faza de dezvoltare, un astfel de vehicul poate avea ani la rând cifră de afaceri zero și foarte puțini sau niciun angajat propriu, fără ca asta să însemne că proiectul este fictiv. Munca reală există, doar că ea este realizată prin consultanți, dezvoltatori specializați, contractori sau prin grupul din spatele SPV-ului: studii, avize, proiectare, analiză juridică, relația cu proprietarii de terenuri, discuții cu finanțatorii.
Toate acestea se văd adesea în profitul net negativ din raportările financiare, ani la rând, înainte ca proiectul să fie finalizat și să înceapă să genereze energie în sistem, venituri și, în cele din urmă, profit pentru acționari.
- Activitatea de dezvoltare nu trebuie confundată cu abuzul
Orice dezvoltare de proiect presupune un anumit grad de anticipare și de risc. Un dezvoltator serios nu vine la masă cu toate certitudinile deja obținute. Le construiește în timp, pe cheltuiala lui, în paralel cu studiile de soluție, analizele de resursă, procedurile de mediu, urbanismul, negocierile funciare și discuțiile cu finanțatorii. Asta este logica normală a pieței și include costuri de sute de mii, uneori milioane de euro. Problema nu este caracterul inevitabil speculativ al dezvoltării, ci amânarea interesată a progresului real și menținerea pe termen lung a unor rezervări fără perspectivă.
- Nu orice proiect aflat încă pe hârtie este un proiect-fantomă
Contrar ideii simple care domină conversația publică, cea mai recentă dezbatere organizată de ANRE arată că multe proiecte întârzie nu pentru că ar fi pur speculative, ci pentru că sunt prinse într-un lanț lung de avize, proceduri de mediu, autorizări și blocaje administrative asupra cărora dezvoltatorul nu are control direct. Pentru proiectele eoliene, de exemplu, s-a arătat că procedurile de mediu și monitorizare pot dura ani, iar termenele limită impuse prin reglementare nu se aliniază întotdeauna cu această realitate.
- Sunt cel puțin trei categorii de proiecte
Nu toate proiectele trebuie tratate la fel, pentru că ele se află în momente diferite ale procesului de dezvoltare și vor intra sub incidența unor instrumente diferite. Sunt, de fapt, cel puțin trei categorii distincte. Prima este stocul istoric, adică ATR-urile deja emise și contractele deja semnate. A doua este lista de proiecte aflate acum în analiză la Transelectrica și la operatorii de distribuție, inclusiv proiectele pentru care studiile de soluție au fost deja depuse și care urmează să primească ATR sau nu. A treia este generația viitoare de proiecte, care va intra în noul sistem de licitație pentru alocarea capacității.
Miza principală și urgentă nu ține de proiectele viitoare, ci de stocul deja acumulat. Reprezentanții PATRES au spus foarte clar că problema fundamentală nu este doar ce vine de acum înainte, ci cei aproximativ 81 GW deja existenți în pipeline, care produc deja efecte asupra rețelei și asupra costurilor pentru proiectele reale. Mai mult, ei au arătat că există deja investiții finalizate care nu se pot racorda în condiții economice rezonabile tocmai pentru că, în fața lor, stau proiecte existente doar pe hârtie. Exemplul oferit în dezbatere a fost cel al unei baterii deja construite, pentru care racordarea a ajuns să presupună lucrări de întărire de circa 39 de milioane de lei, pe fondul aglomerării create de sute de MW care nu s-au materializat.
- Noua logică a garanțiilor
Ținând cont de aceste distincții, ANRE propune deja măsuri diferite pentru etape diferite ale vieții unui proiect. Pentru proiectele viitoare care vor intra în licitațiile de alocare de capacitate, ANRE anunță o garanție de 20 euro/kW instalat pentru participarea la licitație. Pentru proiectele care ajung după aceea în faza de racordare propriu-zisă, se menține logica garanției legate de tariful de racordare, dar aceasta crește de la 5% la 20%. Iar pentru faza de autorizare, ANRE spune că va introduce și o garanție de 30 euro/kW instalat la solicitarea autorizației de înființare sau la prelungirea acesteia. Nu mai vorbim despre o simplă barieră, ci despre un sistem de filtre succesive: la licitație, la racordare și la autorizare.
- Noi termene limită
ANRE propune trei lucruri esențiale. Mai întâi, introduce pentru autorizația de înființare aceleași repere temporale care există deja pentru autorizația de construire. Mai exact, pentru proiectele de producere sau de consum și producere de peste 1 MW, autorizația de înființare trebuie obținută în cel mult 12 luni de la semnarea contractului de racordare și în cel mult 18 luni de la emiterea ATR. ANRE spune explicit că vrea să coreleze racordarea cu autorizarea și să filtreze proiectele care nu ajung într-un stadiu suficient de matur.
Apoi, dacă aceste termene nu sunt respectate, consecința propusă este severă. ATR-ul își încetează valabilitatea, contractul de racordare încetează de drept, iar garanția financiară poate fi executată. În aceeași logică, și retragerea autorizației de înființare devine motiv de încetare a contractului și a valabilității ATR.
În fine, din documentele ANRE reiese că aceste noi termene și sancțiuni s-ar aplica contractelor de racordare încheiate după intrarea în vigoare a ordinului, tocmai pentru a evita extinderea lor asupra proiectelor deja aflate în derulare.
- Segmentul eolian trebuie privit distinct
Numeroase intervenții din piață au sugerat că, dacă există un segment care riscă să fie afectat disproporționat, acela este eolianul. Nu pentru că ar fi mai puțin matur, ci pentru că are cele mai lungi și mai complicate trasee de avizare, în special pe mediu și în relația cu Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR).
Termenele pentru avizul aeronautic pot ajunge la 10-12 luni doar pentru programare, iar procedurile de mediu pot depăși cu mult 18 luni, la care se adaugă perioade de monitorizare. A trata eolianul – cu proiecte mai puțin numeroase, dar mai mari, mai complexe și mai costisitoare – la fel ca pe alte proiecte riscă să confunde dificultățile inerente cu lipsa de seriozitate.
- Proiectele finanțate prin scheme publice merită un regim de atenție specială
Una dintre cele mai sensibile chestiuni care a apărut în dezbatere a fost aceasta: ce se întâmplă cu proiectele care au obținut sprijin public, inclusiv prin schema de contracte pentru diferență (CfD) sau alte scheme, dacă investitorul este gata să construiască, dar operatorul de rețea întârzie cu lucrările de optimizare a infrastructurii? Răspunsul pare să țină direct de legislația primară și de o coordonare mai fermă a autorităților centrale.
Aceste proiecte exemplifică faptul că nu toate blocajele din execuție și racordare pot fi rezolvate prin metodologiile ANRE. Unele țin de coerența întregii arhitecturi instituționale și cer implicarea Guvernului, pentru că nu doar investitorii trebuie disciplinați, ci întregul lanț instituțional și contractual care face posibilă racordarea efectivă.
Concluzie
„Pentru fiecare problemă complexă există un răspuns clar, simplu și greșit”, se spune. Problema avizelor tehnice de racordare este complexă, iar abordările simple pregătesc terenul pentru răspunsuri greșite.
Este de salutat că Guvernul și-a propus să curețe sistemul de proiectele fantomă. Este foarte bine că premierul s-a implicat. Este foarte bine că ANRE a coordonat dezbaterile și a pus pe masă propuneri concrete.
La fel de important este să nu diabolizăm un întreg sector pe baza unor patologii reale, dar parțiale. Există, fără îndoială, proiecte speculative. Există și numeroase ATR-uri care blochează inutil capacitate. Unele dintre ele au legătură cu “băieți deștepți” din politică sau din mediul de afaceri. Există însă și proiecte serioase, bine finanțate sau în curs de finanțare, care se lovesc de ritmuri administrative, de termene de mediu, de autorizări și de întârzieri în lucrările de întărire a infrastructurii de transport și distribuție.
Se impun modificări de reglementare și, probabil, de legislație primară, astfel încât dezvoltatorii serioși să fie bine primiți în sistemul energetic național.
Sursă: Energynomics
