Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME) organizează, în perioada 11 – 13 septembrie 2023, a doua ediție a SIREN – Simpozionul Român bienal al Energiei, la Crowne Plaza București.
Cea mai mare manifestare regională în domeniul energetic, FOREN (Forumul Regional bienal al Energiei pentru Europa Centrală şi de Est) are loc în anii pari, iar, începând cu anul 2021, în anii impari are loc SIREN.
SIREN este un simpozion național, tema lui principală fiind energia românească, în toată complexitatea și problematica ei actuală, într-o dezbatere completă, de la strategia națională, la problemele celui mai mic consumator de energie și invers. Această misiune are condiții să fie îndeplinită prin definirea a patru tematici principale, capabile să grupeze toate subiectele care frământă comunitatea energetică românească, acestea fiind: 1 – Strategii și politici generale energetice pentru tranziția în energie; 2 – Programe guvernamentale și politici investiționale; 3 – Tehnologii inovatoare și 4 – Politici comerciale, piață și consumatori.
Simpozionul mai include și o Sesiune de Comunicări Științifice, cu secțiuni specializate, în care se așteaptă să fie prezentate toate dezvoltările, cercetările, experiențele de succes din orice segment al energiei. Evenimentul, organizat de către CNR-CME, se desfășoară sub egida Ministerului Energiei și este dedicat exclusiv energiei și mediului economic românesc. Factori de decizie și experți economici și politici, reprezentanți cheie din cadrul Ministerului Energiei, Parlament, ANRE, companii, bănci, asociații de profil, specialiști, reprezentanți mass-media se vor reuni pentru a analiza împreună noutățile și oportunitățile sectorului energetic din România, precum și provocările cu care acesta se confruntă în actuala conjunctură regională.
SIREN 2023 are loc într-o perioadă de mare vâltoare în energia europeană, în condițiile în care energia mondială se află deja într-un proces de tranziție, pornit în urmă cu aproape 10 ani, care îi ridică nenumărate dificultăți de implementare. Convulsiile declanșate în energia mondială în toamna lui 2021, amplificate masiv de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei fac cu atât mai necesară antrenarea unor dezbateri interesante, dar atrag și obligația concentrării pe calitate, coerență și construcție.
Succesul evenimentului nostru va rezulta din diversitatea și calitatea ideilor care se vor dezbate, idei care să conducă la soluții oferite decidenților pentru acțiuni coerente și eficiente! Pentru a avea o energie sigură, sustenabilă, curată, suportabilă, CNR-CME invită pe membrii săi, colectivi sau individuali, pe toți specialiștii din energie să contribuie la acest succes pe care îl dorim acestei noi ediții a SIREN!, transmit organizatorii.
Sursa: InvesTenergy