Oct 20, 2026

Acționariatul Electrica va aproba un credit BEI de 355 mil. euro către DEER, investiții de 185 mil. euro în stocare

Acționarii Electrica sunt convocați pentru data de 10 decembrie la o nouă ședință extraordinară (AGEA) în care vor aproba, cel mai probabil, propunerile de investiții ale managementului: un credit de 355 milioane euro pentru DEER, necesar investițiilor în rețea, precum și investiții de 185 de milioane de euro dedicate stocării.

Astfel, pe ordinea de zi a AGEA, conform Raportului remis BVB, este prevăzută

”aprobarea contractării de către Societatea Energetică Electrica SA („Electrica” sau „ELSA” sau „Societatea”) de la Banca Europeană pentru Investiții (BEI) a unuia sau mai multor împrumuturi garantate/ negarantate în valoare totală de până la 355.000.000 EUR în baza unui contract de credit/ unor contracte de credit (denumite generic “Contractul de Credit/Contractele de Credit”), pentru finanțarea/ refinanțarea parțială a Planului de investiții aferent activității de distribuție energie electrică pe perioada 2027-2030 al filialei Distribuție Energie Electrica România SA (“DEER”)”, precum și ”mandatarea Consiliului de Administrație al Electrica pentru adoptarea unei/unor decizii, ulterior încheierii Contractului/Contractelor de Credit de la punctul 1, cu privire la acordarea de către ELSA a unei/unor facilități de credit intragrup garantate/negarantate în sumă totală de până la 355.000.000 EUR filialei DEER, pentru finanțarea/refinanțarea parțială a Planului său de investiții aferent activității de distribuție energie electrică pe perioada 2027-2030”- conform documentului consultat de Energynomics.

Totodată, documentul prevede ”aprobarea proiectului de investiții derulat de către ELSA: „Dezvoltarea portofoliului de instalații de stocare, în amplasamente distribuite, cu o capacitate de stocare totală de până la 800 MWh”, cu o valoare totală a investiției de pană la 185.000.000 EUR, fără TVA” și ”mandatarea Consiliului de Administrație, cu posibilitatea de subdelegare către conducerea executivă, pentru aprobarea încheierii tuturor contractelor necesare în vederea realizării investiției … respectiv: contracte de proiectare, furnizare echipamente/materiale, lucrări și servicii pentru dezvoltarea, implementarea și operarea, în limita plafonului prevăzut”.

Autor: Bogdan Tudorache
Sursă: Energynomics

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

 

© Asociația Producătorilor de Energie Electrică – HENRO 2026