Acționarii Transelectrica (TEL) nu au aprobat, la Adunarea Generală de azi, situatiile financiare pentru exercitiul financiar al anului 2025 și nici distribuirea de dividende de 35.185.508,16 lei, potrivit documentelor transmise Bursei de Valori București.
De asemenea, AGA a respins descărcarea de gestiune a membrilor conducerii executive şi neexecutive, raportul de remunerare şi politica de remunerare a conducerii.
Transelectrica (TEL) a raportat un profit net de 328 milioane de lei, în 2025, în scădere cu 44%, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.
Potrivit companiei, segmentul activităților cu profit permis a înregistrat un rezultat pozitiv în sumă de 460 mil. lei în anul 2025, dar în scădere cu 71 mil. lei față de rezultatul în suma de 531 mil. lei realizat în anul 2024, în contextul în care veniturile operaționale au fost mai mici cu suma de 11 mil. lei (0,5%), iar cheltuielile operaționale inclusiv amortizarea au crescut cu suma de 60 mil lei (3%).
Statul român deține 58,6% din Transelectrica, prin SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI.


