May 26, 2026

Acționarii Transgaz au aprobat propunerea mai mică de dividend – 2,13 lei/acțiune

Acționarii Transgaz au aprobat propunerea mai mică de dividend – 2,13 lei/acțiune, la Adunarea Generală de azi, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

Astfel, AGA a aprobat dividendul brut pe acțiune în valoare de 2,13 lei, aferent anului financiar 2025, și nu a aprobat dividendul brut pe acțiune in valoare de 2,95 lei.

Propunerea de dividend mai mare a fost supusă votului, la solicitarea acționarului majoritar Secretariatul General al Guvernului (cota de participare de 58.5097% din capitalul social).

Astfel, compania va distribui dividende totale de 401 milioane de lei, conform propunerii conducerii companiei.

Conform unui memorandum aprobat într-o şedinţă recentă a Guvernului, Secretariatul General al Guvernului fusese autorizat să mandateze reprezentanţii statului în Adunarea Generală a Acţionarilor Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale “TRANSGAZ” S.A. în vederea aprobării repartizării cotei de 65%.

Însă, la AGA, a trecut totuși propunerea de dividend mai mic.

AGA a mai aprobat Raportul de Remunerare pentru anul 2025, supus votului consultativ al actionarilor, in conformitate cu prevederile art.107, alin.(6) din Legea nr.24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, cu modificarile si completarile ulterioare.

De asemenea, acționarii au aprobat evaluarea indeplinirii indicatorilor de performanta financiari si nefinanciari, pentru anul 2025, ce constituie anexa la contractele de mandat ale administratorilor neexecutivi.

Pe 2.03.2026, ca urmare a actualizării criteriilor de evaluare a companiilor, Agenția Internațională de Rating Fitch a confirmat ratingul „BBB-” cu perspectiva Pozitivă acordat societății.

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

 

© Asociația Producătorilor de Energie Electrică – HENRO 2026