Sep 26, 2022

AFEER: Un furnizor de energie a fost la un pas de incapacitate de plată

Un furnizor de energie a fost la un pas de a intra în incapacitate de plată, ceea ce ar duce în secunda doi la un blocaj general în toată piaţa, precum şi la măsuri de raţionalizare, de decontare a unor consumatori sau de blackout, a afirmat, astăzi, Laurenţiu Urluescu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), într-o conferinţă de presă, notează Agerpres.

El a atras atenţia că se întâmplă lucruri grave în piaţă după 1 septembrie, de la intrarea în vigoare a OUG 119/2022.

“Deja sunt probleme cu lichiditatea în piaţă, ca urmare a decontărilor întârziate, şi există un risc mare de apariţie a blocajelor financiare. Era cât pe-aci să avem un default (incapacitate de plată – n. r.), ceea ce înseamnă un blocaj financiar, ceea ce va duce în secunda doi la un blocaj general”, a spus Urluescu.

Deşi a spus că nu poate da nume de companii, acesta a afirmat totuşi că, potrivit unor informaţii din piaţă, ar fi vorba despre Electrica Furnizare.

“Nu pot să dau nume de companii, dar este vorba de unul dintre membrii noştri. Nu înseamnă că ceilalţi sunt în situaţie mai roz. Să nu uităm că, dacă unul pică, trage mai mulţi după el, îi trage şi pe ceilalţi. Toţi furnizorii sunt în corzi acum, orice bobârnac îi duce în prăpastie. Dacă un furnizor, nu mare, ci mediu, pică, pică şi cel de ultimă instanţă care îi preia clienţii. Ce se poate întâmpla? Raţionalizare sau blackout”, a completat preşedintele AFEER.

În opinia lui, este un risc mare ca România să se confrunte cu un deficit de energie şi gaze în piaţă.

“O parte dintre consumatori vor trebui fie să reducă benevol consumul, fie să fie deconectaţi”, a susţinut Laurenţiu Urluescu.

În plus, sistemul bancar nu mai finanţează companiile din energie.

“OUG 119 efectiv distruge piaţa. Furnizorii sunt reticenţi în a prelungi contractele sau a oferta clienţi noi, mai ales cei care beneficiază de plafonare”, a subliniat el.

Totodată, ordonanţa duce la blocarea importurilor de electricitate şi gaze, ceea ce ar însemna că, în vârf de consum, să nu mai poată fi asigurată continuitatea în aprovizionare.

“Preţul de 1.300 de lei pe MWh fixat pentru furnizori este vădit sub preţul pieţei. Înseamnă o pierdere din start pentru orice furnizor. Nu se mai încheie nicio tranzacţie pe piaţa forward, ceea ce înseamnă că toată energia va fi tranzacţionată pe PZU (Piaţa pentru Ziua Următoare, piaţa spot – n. r.) şi nu va mai exista niciun preţ de referinţă”, a completat reprezentantul furnizorilor.

Potrivit acestuia, pentru întregul an 2022, furnizorii au de încasat de la stat 30 de miliarde de lei pentru decontarea conform OUG 27/2022, în timp ce statul încasează din taxe şi impozite 42 de miliarde de lei.

“Am cerut în Parlament modificarea OUG 119, renunţarea la plafonul de 1.300 de lei pe MWh, eliminarea suprataxării traderilor. Nu avem speranţe că se vor întâmpla prea multe”, a mai spus Urluescu.

Sursa: Bursa.ro

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.