Salutăm decizia Comisiei Europene de a susține Alianța Industrială pentru Centrale Nucleare Modulare (SMR), formată din 12 țări, printre care și România.
Dezvoltarea capacităților de producție din surse nucleare este esențială pentru realizarea unei tranziții energetice echitabile și sustenabile din punct de vedere al securității alimentării cu energie electrică a utilizatorilor. Întemeierea acestei Alianțe indică dorința multor state de a construi astfel de capacități de producție curate, fără emisii de gaze cu efect de seră și care pot livra energie electrică continuu, independent de condițiile meteorologice, iar România poate fi chiar prima țară din lume care implementează această tehnologie, conform ultimelor știri.
În continuare, este prezentat comunicatul de presă al nucleareurope:
După cum a subliniat comisarul Kadri Simson în cadrul evenimentului “Parteneriatul european pentru SMR”, care a avut loc ieri la Bratislava, Slovacia, “Miza competiției globale este ridicată și este important să menținem poziția de lider tehnologic și industrial european în domeniul nuclear”, adăugând că este “pregătită să inițieze în cadrul Comisiei pașii necesari pentru a implementa Alianța industrială a UE pentru SMR la începutul anului viitor”. Acest mesaj a fost reiterat astăzi în timpul sesiunii de deschidere a Forumului european pentru energie nucleară (ENEF).
“Se preconizează că SMR-urile vor aduce numeroase beneficii pentru UE în ansamblu, contribuind la decarbonarea sectoarelor a căror emisii de gaze cu efect de seră sunt greu de redus, precum și la crearea de locuri de muncă și la creștere economică a UE”, a declarat Yves Desbazeille, directorul general al nucleareurope. “Pregătirile fundamentale au fost realizate printr-un Pre-Parteneriatul european pentru SMR, și suntem încântați că, în prezent, Comisia Europeană sprijină pe deplin această tehnologie-cheie a viitorului.”
Președintele SNETP, Bernard Salha, salută recunoașterea de către Comisie a eforturilor depuse de comunitatea nucleară în perioada premergătoare parteneriatului pentru a oferi o expertiză aprofundată în acest domeniu. În acest sens, el insistă asupra necesității de a oferi un sprijin semnificativ pentru a crea condițiile necesare pentru a accelera dezvoltarea SMR în UE într-un mod sigur, eficient și securizat.
Se așteaptă ca această Alianță să se concentreze asupra a patru domenii-cheie, care pot fi rezumate după cum urmează:
- Stimularea pieței: abordarea nevoilor industriilor mari consumatoare de energie și a soluțiilor pe care le pot aduce SMR-urile.
- Finanțarea SMR-urilor: examinarea opțiunilor de împărțire a costurilor, precum și a sprijinului financiar pentru proiecte individuale.
- Asigurarea unei bune echipări a industriei nucleare: aceasta include consolidarea educației și formării profesionale pentru a asigura o forță de muncă calificată și o mai mare implicare a lanțului de aprovizionare din UE în dezvoltarea de SMR-uri.
- Sprijin pentru inovare, cercetare și dezvoltare (I,C&D): identificarea necesităților pentru a stabili programe și instalații relevante de I,C&D.Now that the Commission has formally announced its support for the EU SMR Industrial Alliance, the organisationsinvolved in the pre-Partnership will work towardssetting up and launching the Alliance in early 2024.
Despre noi:
nucleareurope este asociația de profil pentru industria energiei nucleare din Europa, cu sediul la Bruxelles. Nucleareurope este formată din 15 asociații nucleare naționale și, prin intermediul acestor asociații, nucleareurope reprezintă aproape 3.000 de companii europene care lucrează în această industrie și care susțin aproximativ 1.100.000 de locuri de muncă.