Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), se regăsește pe lista miniștrilor propuși de premierul desemnat Luca Niculescu, în calitate de independent, pentru funcția de ministru al Energiei, potrivit unui anunț al organizației. Asociația a transmis că își va continua activitatea, iar numele noului președinte va fi comunicat în perioada următoare.
Potrivit organizației, nominalizarea reprezintă o recunoaștere a activității desfășurate de fondatorul său în ultimii zece ani pentru dezvoltarea unui sector energetic mai echilibrat și mai responsabil.
„Asociația Energia Inteligentă își va continua proiectele cu aceeași dedicare, ducând mai departe inițiativele sale de combatere a sărăciei energetice, programele destinate informării consumatorilor de energie și educației din acest domeniu”, se arată în comunicare.
Organizația subliniază că schimbarea conducerii nu va afecta activitatea curentă. „Activitatea nu se oprește, echipa rămâne implicată, iar direcțiile noastre rămân ferme”, a transmis AEI.
„Noul președinte al Asociației va fi anunțat în perioada următoare”, a mai precizat organizația.
Dumitru Chisăliță este fondatorul Asociației Energia Inteligentă, organizație implicată în dezbaterile privind piața energiei, protecția consumatorilor și combaterea sărăciei energetice.
Nominalizarea sa pentru portofoliul Energiei urmează să fie supusă procedurilor parlamentare aferente învestirii noului Guvern.


