Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că nivelul Dunării asigură funcţionarea timp de patru-cinci zile a reactorului de la Cernavodă rămas în funcţiune dacă debitele vor scădea în continuare cu până la trei centimetri pe zi şi a precizat că autorităţile continuă să depună eforturi pentru a asigura alimentarea cu apă de răcire.
“Ca efect al scăderii debitului Dunării, atât centrala maghiară de la Paks, cât şi noi ne-am întrerupt o parte din grupuri, maghiarii au oprit trei grupuri din patru, noi suntem cu unul din două. Astăzi avem un nivel al Dunării în zona de unde se trage apa pentru răcire care ne asigură o funcţionare de patru-cinci zile dacă debitele vor scădea în continuare cu unu, doi, trei centimetri pe zi. Ceea ce facem în aceste zile este să depunem eforturi, pentru ca să încercăm să direcţionăm prin măsuri de criză, prin partea de dragaj, prin scufundarea unor barje, prin eliminarea unor obstacole naturale, în aşa fel încât, chiar dacă scade debitul Dunării la intrarea în ţară, pe braţul care aprovizionează centrala de la Cernavodă cu apă de răcire să avem un debit mai mare”, a declarat Bolojan la RFI România, întrebat cât mai rezistă Centrala nucleară de la Cernavodă, potrivit Agerpres.
Sursă: Financial Intelligence


