Oct 24, 2022

Chiriță, ANRE: Platforma informatică privind decontarea sumelor aferente schemei de sprijin conform OUG 119/2022 este finalizată | InvesTenergy

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat decontarea sumei de peste 5,997 miliarde de lei către furnizorii de energie, în cadrul schemei de plafonare şi compensare a facturilor.

„În legătură cu verificarea şi transmiterea spre decontare a cererilor depuse de către furnizori cu privire la aplicarea măsurilor prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.118/2021, cu modificările şi completările ulterioare, vă informez că acestea au fost finalizate în totalitate, schema de sprijin fiind încheiată”, precizează ANRE.

Conform datelor Autorităţii, în baza OUG 118/2022, 80 de societăţi au depus un număr total de 345 de cereri, din care au fost aprobate 288, iar suma transmisă către Ministerul Energiei este de 2,412 miliarde lei. Valoare totală a cererilor neeligibile este de 10,243 milioane lei.

În ceea ce priveşte Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 (începând cu aprilie), 75 de societăţi au depus 276 de cereri. Au fost aprobate 114 cereri în cazul clienţilor casnici şi 180 al celor noncasnici. Suma transmisă către ME, clienţi noncasnici, este de aproape 1,901 miliarde lei, cea transmisă către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială de 1,685 miliarde lei, totalul ridicându-se la 3,585 miliarde lei.

„Fac precizarea că în acest moment platforma informatică privind decontarea sumelor aferente schemei de sprijin conform OUG 119/2022 este finalizată, operatorii pot încărca datele şi documentele justificative în vederea verificării acestora cu maximă operativitate”, a precizat Dumitru Chiriță, Preşedintele ANRE.

Sursa: InvesTenergy

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.