Feb 20, 2023

Ciucă: Discutăm cu reprezentanţii Black Sea Oil and Gas; unul dintre subiecte – taxa de solidaritate

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a anunţat că luni va avea o întâlnire cu reprezentanţii companiei Black Sea Oil and Gas şi că unul dintre subiecte va viza taxa de solidaritate.“În acest moment, am stabilit o întâlnire împreună cu ceilalţi membri, co-preşedinţi ai Coaliţiei, şi ne vedem astăzi după-amiază cu reprezentanţii Black Sea Oil and Gas şi unul dintre subiectele care o să fie abordate va fi şi acela al plăţii taxelor, în conformitate cu Directiva Europeană şi cu Ordonanţa de Urgenţă, ceea ce, în momentul de faţă, este foarte clar prevăzut şi de către Regulamentul Uniunii Europene şi de OUG aprobată în Guvern”, a spus Ciucă, într-o conferinţă de presă, după şedinţa Biroului Executiv al PNL, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă reprezentanţii acestei companii ar fi cerut să nu plătească taxa de solidaritate, premierul a răspuns: “Nu am discutat în particular cu dumnealor. Ca atare, aşteptăm întâlnirea de astăzi şi vedem despre ce este vorba”.

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.