May 15, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ – HENRO se dezice de știrile menite să inducă neliniște și polemică în sectorul energetic

 

Referitor la apariția în presă a unui articol alarmist și acuzator privind o “apocalipsă”  a prețurilor în energie și o presiune a companiilor din sectorul energetic asupra statutului, facem precizarea că nu reprezintă punctul de vedere al reprezentanților Asociației Producătorilor de Energie Electrică – HENRO, fiind menționat numele directoarei executive, Silvia Vlăsceanu. Nu au fost făcute declarații de presă în sensul celor prezentate de către autor iar modul în care sunt prezentate situații din sector sunt de natură să creeze stare de neliniște consum

atorilor și prosumatorilor dar și polemici între participanții la piață și operatorii din sector.

Sectorul energetic trebuie să fie stabil, coerent și să funcționeze în condiții de cooperare și colaborare între toți cei implicați, de la producători, operatori de rețea, furnizori și consumatori astfel încât aceștia să beneficieze de servicii de calitate și siguranță în alimentarea cu energie.

De aceea, orice încercare de destabilizare a cadrului și condițiilor normale de funcționare a sectorului energetic este dezavuată de HENRO și nu face parte din obiectivele sale de funcționare și dezvoltare.

 

 

 

Biroul de presă HENRO

 

HENRO reprezintă producători de energie electrică care exploatează capacități de producție de peste 11.000 MW putere instalată și care asigură circa 70% din energia electrică livrată în Sistemul Electroenergetic Național (SEN).

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.