Nov 18, 2022

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea Hidroconstrucţia de către Electromontaj

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Electromontaj SA a preluat Hidroconstrucția SA și societățile controlate de către aceasta.

Electromontaj SA, parte a Grupului H4L, este o companie specializată în construcția și întreținerea liniilor de transport împreună cu stațiile electrice de conexiuni și de transformare pentru alimentarea cu energie electrică. Grupul H4L desfășoară activități în diverse domenii, printre care dezvoltarea imobiliară, închirieri, exploatare forestieră, producere și comercializare de energie electrică și gaze naturale.

Hidroconstrucția are ca domeniu principal de activitate execuția lucrărilor de construcții hidroenergetice și hidrotehnice la suprafață și în subteran, pe lângă lucrările cu specific hidroenergetic, executând lucrări civile și industriale, drumuri și poduri, lucrări edilitare, lucrări de îmbunătățiri funciare, exploatări de cariere și balastiere, reparații de utilaje, confecții metalice și prefabricate din beton armat.

În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal. Decizia va fi publicată pe site-ul autorității naționale de concurență, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.

 

Grupul Electromontaj unul dintre cei mai importanti constructori de linii electrice de înaltă tensiune din Europa, cu activitate semnificativă în Europa și Orientul Mijlociu, și una din puținele companii din lume care poate realiza proiecte specifice la cheie,  are în componență Emfor Montaj, companie specializată în construcția de fundații pentru linii electrice și construcții civilie, Iproeb SA Bistrița, unul dintre cei mai importanți producători naționali de cabluri și conductori electrici precum și unități de producție proprii, o fabrică de stâlpi metalici, o fabrică de cleme și armături electrice și o stație de testări pentru stâlpi electrici,  una dintre cele mai mari din lume.

Grupul Electromontaj a înregistrat la finalul anului 2021 la nivel consolidat o valoare a activului net (capitaluri proprii) de 471 milioane lei, o cifră de afaceri de 472 milioane lei și un profit net de 25,5 milioane lei.

Electromontaj este o companie tehnologică de talie mondială, înființată în 1949, cu sediul în România, cu proiecte în întreaga lume, lider pe piața construcțiilor energetice din România. Electromontaj proiecteaza, construiește, transformă și menține infrastructura pentru distribuţia inteligentă a energiei electrice și este o companie cu capital privat 100% autohton. Din Grupul Electromontaj mai fac parte companiile Emfor si Iproeb. Activitatea de producţie internă este organizată în puncte de lucru răspândite pe tot cuprinsul ţării și precum și în unităţi de producţie proprii în Bucureşti (Fabrica de Stâlpi Zincați) şi în Câmpina (fabrica de Cleme și Armături), și o Stație de Testări pentru Stâlpi Electrici,  una dintre cele mai mari din lume. Grupul Electromontaj are peste 1.500 de angajați.

Printre cei mai importanți parteneri ai Electromontaj se numără: Transelectrica, E-Distribuție, Siemens Energy, General Electric, CNAIR, Electrica, Hidroelectrica, Alro Slatina, Delgaz Grid, Alstom Grid Gmbh, Retrasib, Energobit, Energotech, Electromontaj Cluj, Romelectro, UMB, TenneT TSO B.V – Olanda, (ESO) EAD – Bulgaria, GE Renewable Energy – Germania, EAC – Cipru, IPTO – Grecia, MEPIU – Rep. Moldova, NEPCO – Iordania, TRANSCO – Abu Dhabi, ADWEA Abu Dhabi, EDCL -Rwanda, TANESCO – Tanzania.

Sursa: Financial Intelligence

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

 

© Asociația Producătorilor de Energie Electrică – HENRO 2023