Schimbarea furnizorului de energie electrică și gaze naturale este unul dintre cele mai importante drepturi pe care le are un consumator, care are astfel posibilitatea de a alege o ofertă de furnizare care se potrivește cel mai bine nevoilor sale de consum. În prezent, toţi clienţii casnici au dreptul legal să îşi schimbe, oricând, furnizorul/contractul de energie electrică și gaze naturale în termen de 21 de zile calendaristice de la data solicitării.
ANRE recomandă clienţilor casnici să analizeze cu mare atenție ofertele disponibile pe piaţă înainte de a lua o decizie finală, atât din punctul de vedere al preţului de furnizare, cât şi al altor condiţii comerciale, iar după identificarea celei mai avantajoase oferte, să încheie contractul cu furnizorul ales. Important de știut! * Procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică și gaze naturale este gratuit și nu implică modificări de ordin tehnic. Este interzisă perceperea oricăror taxe sau tarife legate de declanşarea sau parcurgerea acestuia.
* În derularea procesului de schimbare a furnizorului nu există niciun risc de deconectare. În ceea ce priveşte contractarea şi condiţiile de furnizare a energiei electrice, clientul casnic are relaţii cu furnizorul, iar la rândul său furnizorul are relaţii conexe cu operatorul de distribuţie referitoare la derularea contractului de furnizare a energiei electrice. În aceste condiţii, opţiunea clientului casnic este de a schimba doar furnizorul, instalaţia de alimentare cu energie electrică la care este racordat locul de consum rămâne aceeaşi şi implicit operatorul acesteia rămâne neschimbat, indiferent de furnizorul de energie electrică pe care îl alege şi cu care încheie un contract aferent furnizării energiei electrice în regim concurenţial sau de serviciu universal.
ANRE a pregătit un material informativ privind schimbarea furnizorului/contractului de energie electrică și de gaze naturale (este publicat pe site-ul instituției – www.anre.ro) și a înființat un „Call-center” dedicat procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale. Experţi din cadrul ANRE acordă consiliere tuturor consumatorilor care întâmpină dificultăţi în procesul de încheiere a unui nou contract în piaţa concurenţială. Potrivit unei Directive europene, se instituie obligaţia ca, până în 2026, procesul de schimbare a furnizorului să fie posibil în 24 de ore, în orice zi lucrătoare. ANRE lucrează la simplicarea procesului, care se va face – într-o primă etapă – în 6 zile, urmând ca până în 2026 să se ajungă la 24 de ore.
Autoritatea a anunțat, luna trecută, că a finalizat realizarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică și gaze naturale la nivel național. Aceasta va folosi o bază de date unică la nivel național. Se va realiza un sistem unic accesibil online pentru toți participanții la piață implicați în procesul de schimbare a furnizorului – operatorii de distribuție, furnizorii și clienții finali care intenționează să schimbe furnizorul.
Consumatorii vor fi încurajați să participe activ la piața de energie, platforma motivându-i să se informeze mai bine și să facă alegeri mai potrivite și customizate pentru situația fiecăruia în ce privește contractele de furnizare energie și gaze. Participanții la piață vor beneficia, de asemenea, de reducerea termenului de schimbare a furnizorului și costuri operaționale mai mici printr-o comunicare prin intermediul unei singure interfațe de schimb a datelor dintre toți participanții la piață, susțin reprezentanții Autorității. Alte beneficii importante vor fi: diminuarea birocrației și eliminarea cazurilor de abuz și fraudă în procesul de schimbare a furnizorului. Imediat după perioada de verificare și validare a bazei de date, ANRE va anunţa public data de la care platforma poate fi utilizată de către consumatorii finali.
Atenție la practici înșelătoare! Odată cu liberalizarea pieței de energie electrică și gaze naturale, consumatorii casnici pot opta pentru oricare dintre furnizorii activi pe piaţa energiei. Schimbarea furnizorului trebuie să se facă însă cu o corectă informare, dar și maximă atenție la practici înșelătoare, care s-au intensificat în ultima perioadă. În prezent, poți să îți schimbi furnizorul foarte simplu: o poză după ultima factură, o poză după cartea de identitate si semnatura, care se face pe ecranul telefonului. Cu atât mai mult trebuie să fii atent ce ofertă alegi! Pe fondul înmulțirii reclamațiilor, furnizorii de energie și gaze trebuie să își pună în gardă clienții.
Sursa: InvesTenergy