Feb 13, 2023

Corneliu Bodea: Tema educaţiei energetice în grădinițe și școli: este clar că trebuie să facem ceva! | InvesTenergy

Corneliu Bodea, CEO al Adrem şi președinte al Centrului Român al Energiei (CRE) a arătat, la dezbaterile SREiB, că abordăm problemele legate de energie într-un mod eronat, pentru că încercăm să înţelegem măsurile pe care le luăm într-un context temporal adaptat vieţii noastre.

Bodea a participat la a doua ediţie a evenimentului SMART România – Educaţie în Business: Ce putem face pentru copii este să le dăm mai multă atenţie, organizat  de Brand Media Production, la Berăria Gambrinus.

„Peste 80% din energia consumată astăzi pe glob este produsă din combustibili fosili. Nu trebuie să ne gândim că în timpul vieţii noastre nu se poate întâmpla nimic rău cu clima, cu mediul, în aşa fel încât să nu ne încurce pe noi. Este vorba atât de educaţie, dar şi despre impactul a ceea ce facem noi astăzi asupra copiilor viitorului. Ultimele date ne arată că până în anul 2050, dacă nu vom lua măsuri, şi se pare că suntem în urmă, se vor produce modificări permanente pentru climat, care vor duce începând cu anul 2100 la schimbări dramatice ale mediului, care vor influenţa modul în care oamenii vor putea să trăiască în continuare.

Tema educaţiei energetice, începând de la grădiniţă, de ce nu, este extrem de importantă pentru noi, care deja avem o vârstă, pentru ei, dar şi pentru copiii lor. Se face prea puţin din punctul acesta de vedere şi cred că orice iniţiativă poate să ajute. Este clar că trebuie să facem ceva”, a subliniat Corneliu Bodea, antreprenor român. Copiii, începând cu cei mici chiar și de la grădiniță, elevii din școală primară, gimnazială și liceenii, folosesc prea mult smartphone-uri, tablete, laptopuri, comunică excesiv online, iar tehnologia aceasta ar trebui consumată cumpătat, nu să ne folosească ea pe noi – este principala concluzie a dezbaterii SREiB organizată, luni, 6 februarie 2023, de Brand Media Production. O nouă dezbatere SREiB are loc astăzi, 13 februarie, cu tema “TURISMUL în România”.

Sursa: InvesTenergy 

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.