România nu are încă o perspectivă clară privind repornirea Unităților 1 și 2 de la CNE Cernavodă, iar prognoza pentru următoarele zece zile este „foarte îngrijorătoare”, a declarat Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, la Conferința anuală cu tema „Echilibrul Puterii în Energie. Viziune. Investiții. Valoare Umană”, organizată de publicația InvesTenergy.
Potrivit acestuia, fiecare zi în care situația se prelungește reprezintă un risc suplimentar pentru evoluția prețului energiei electrice. „Cu fiecare zi care rămâne în felul acesta, înseamnă un risc de a crește prețul la electricitate în lunile următoare, care, evident, se adaugă situației generale din Uniunea Europeană, prețului foarte ridicat la gaze”, a spus Bușoi.
- Bușoi: Sistemul energetic românesc s-a dovedit mai rezilient decât se așteptau foarte mulți
Una dintre primele concluzii ale actualei crize este, în opinia lui Cristian Bușoi, reziliența sistemului energetic național. „Sistemul energetic din România s-a dovedit mai rezilient decât poate se așteptau foarte mulți”, a declarat acesta.
Bușoi a evidențiat mobilizarea Transelectrica și a Dispecerului Energetic Național, precum și activitatea ANRE pentru introducerea rapidă în sistem a unor noi producători. „Trebuie să spun un cuvânt apăsat și clar de mulțumire și apreciere pentru echipa de la Transelectrica, Dispecerul Energetic Național, domnul Ivan, domnul Cremenescu, pentru întreaga echipă de acolo, pentru echipa domnului președinte Niculescu de la ANRE, care s-a mobilizat exemplar, aducând în sistem un număr important de producători, a reușit să le aprobe documentele finale pentru a putea să funcționeze”, a declarat Bușoi.
El a remarcat și mobilizarea Complexului Energetic Oltenia, în pofida problemelor tehnice și a vechimii echipamentelor, precum și contribuția Hidroelectrica în orele de vârf. „De asemenea, la Hidroelectrica, cu apa din lacuri în orele de vârf, a existat și acolo o mobilizare foarte, foarte importantă și, evident, ne-au ajutat foarte mult producătorii privați din zona de regenerabile – vânt, solar –, care au compensat atât cât s-a putut lipsa de electricitate de la Cernavodă”, a spus oficialul.
-
Bușoi: La Unitatea 2 nu s-a mai putut continua după 13 august
Cristian Bușoi a declarat că echipa Nuclearelectrica a încercat să mențină cât mai mult timp în funcțiune cel puțin Unitatea 2, dar nivelul Dunării a făcut imposibilă continuarea operării în condiții de siguranță. „Echipa de la Nuclearelectrica a făcut tot ceea ce a fost omenește posibil să prelungească cât mai mult, cu cel puțin reactorul 2. Până la urmă, 13 august a fost momentul în care, pur și simplu, din punct de vedere tehnic și al securității pompelor și funcționării pe viitor, nu s-a mai putut prelungi”, a declarat Bușoi.
Potrivit acestuia, Nuclearelectrica este pregătită să repornească unitățile atunci când nivelul apei va permite acest lucru în condiții de siguranță.
- „A fost un semnal de alarmă”. Bușoi: Trebuie începute lucrările amânate pe brațul Bala
Pe termen mediu, situația de la Cernavodă reprezintă un avertisment pentru România, spune Cristian Bușoi. Una dintre măsurile indicate de acesta este realizarea lucrărilor amânate pe brațul Bala al Dunării.
„Pe termen mediu, evident că a fost un semnal de alarmă. Trebuie să începem acele lucrări care au fost amânate pe brațul Bala, fără de care oricum Cernavodă 3 și 4 nu ar putea fi construite”, a declarat Bușoi. Oficialul consideră că trebuie analizate inclusiv soluții tehnologice care să reducă vulnerabilitatea centralelor nucleare în perioadele de secetă prelungită și debite reduse ale Dunării.
Potrivit acestuia, asemenea soluții ar putea fi analizate atât pentru viitoarele Unități 3 și 4, cât și în contextul retehnologizării Unității 1. „Am putea să evităm aceste scenarii legate de secete prelungite și scăderi ale debitului Dunării”, a spus Bușoi.
- „Energia nucleară trebuie să fie un pilon de bază al sistemului energetic din România”
Cristian Bușoi susține că actuala criză nu schimbă caracterul strategic al energiei nucleare pentru România. Aceasta oferă producție în bandă, nu generează emisii de CO2 în procesul de producere a electricității și este mai puțin expusă riscurilor geopolitice care influențează, de exemplu, prețurile gazelor naturale.
„Energia nucleară este un loc strategic pentru România. Și chiar dacă astăzi întâmpinăm aceste dificultăți, cu lecțiile pe care le-am învățat, cu lucrările pe care trebuie să le facem pe Dunăre și poate cu soluții tehnologice noi (…) cred că va trebui să continuăm să investim în nuclear și să înțelegem că energia nucleară trebuie să fie un pilon de bază al sistemului energetic din România”, a declarat Bușoi.
- Bușoi: Investițiile în Unitățile 3 și 4 vor ajunge și în facturile consumatorilor
Secretarul de stat a atras atenția că investițiile în noile capacități nucleare presupun și costuri care vor fi suportate, într-o anumită formă, de consumatori.
În cazul Unităților 3 și 4, acesta a indicat utilizarea unui mecanism de tip Contract for Difference – CfD. „Sunt investiții importante, sunt investiții care înseamnă un efort până la urmă pentru consumatorii finali, pentru că va însemna pentru 3 și 4 un mecanism de tip CfD, iar diferența va trebui să se regăsească pe facturile consumatorilor”, a declarat Bușoi.
În opinia sa, aceste costuri trebuie însă analizate împreună cu avantajele oferite de energia nucleară: securitate energetică, producție în bandă și emisii zero de CO2 în producerea electricității.
- România a absorbit peste 800 de milioane de euro prin PNRR pentru proiecte energetice
Referindu-se la finanțarea investițiilor, Cristian Bușoi a declarat că România a finalizat cu succes componenta relevantă din PNRR, cu peste 800 de milioane de euro absorbite. Fondurile au cofinanțat capacități de producție din surse regenerabile, proiecte de stocare și alte investiții energetice.
Printre acestea se numără șapte proiecte de baterii, două centrale de cogenerare de înaltă eficiență – CHP – la Arad și Constanța, precum și patru capacități de producție a hidrogenului. „Nu e o sumă mare, dar este o sumă semnificativă care a cofinanțat capacități de producție din surse regenerabile, capacități de stocare – șapte proiecte de baterii, două CHP la Arad și Constanța (…) De asemenea, vorbim de patru capacități de producție de hidrogen”, a spus Bușoi.
- Fondul pentru Modernizare: circa 10 miliarde de euro din 12 miliarde estimate sunt deja angajate
În ceea ce privește Fondul pentru Modernizare, Bușoi a declarat că, dintr-un volum estimat de aproximativ 12 miliarde de euro, în jur de 10 miliarde de euro sunt deja angajate în diferite proiecte.
El a avertizat însă că nu toate investițiile contractate vor fi finalizate și că vor exista și economii. Printre proiectele strategice se află investițiile Transelectrica, care, potrivit oficialului, au depășit o serie de dificultăți legate inclusiv de exproprieri și „intră în linie dreaptă”. Bușoi a vorbit și despre proiectele Complexului Energetic Oltenia, afirmând că „Turceni pare a fi salvat”, în timp ce proiectul de la Ișalnița trebuie schimbat.
- Următoarea mare prioritate: rețelele de distribuție
Pentru fondurile care vor rămâne disponibile și pentru următorul cadru financiar european, Cristian Bușoi consideră că România trebuie să acorde prioritate investițiilor în rețelele de distribuție. „Opinia unanimă este că va trebui să ne concentrăm pe investiții în rețelele de distribuție”, a spus acesta.
Această direcție ar trebui să se regăsească, în opinia sa, și în utilizarea fondurilor europene disponibile României în cadrul financiar multianual 2028–2034, pentru care a indicat un volum total posibil de aproximativ 60–65 de miliarde de euro, nu exclusiv pentru energie.
Digitalizarea, securitatea cibernetică și continuarea mecanismelor CfD pentru energiile regenerabile sunt alte direcții identificate drept prioritare la nivel european.
- Bușoi: Comisia nu mai vede necesară cofinanțarea CAPEX pentru solar și eolian
O schimbare importantă ar putea apărea în modul de finanțare a noilor capacități regenerabile. Cristian Bușoi spune că, din discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene, Bruxelles-ul consideră că tehnologiile solară și eoliană au ajuns suficient de mature și competitive pentru ca proiectele să fie bancabile fără cofinanțarea directă a unei părți din investiția inițială.
„Ceea ce mi s-a sugerat a fost să mergem mai degrabă către mecanisme de tip CfD. Deja solarul și eolianul sunt tehnologii mature, sunt tehnologii care au un preț deja competitiv, sunt proiecte bancabile și nu mai vede Comisia Europeană o nevoie de a cofinanța o parte din investiția inițială”, a declarat Bușoi.
În paralel, proiectele transfrontaliere de infrastructură energetică vor putea beneficia de Connecting Europe Facility, pentru care Bușoi a indicat un buget european de aproximativ 30 de miliarde de euro.
- Iernut: Romgaz și-a asumat finalizarea investiției până la sfârșitul anului
Cristian Bușoi a oferit și un nou termen privind centrala pe gaze de la Iernut. Potrivit acestuia, conducerea Romgaz și-a asumat în fața Guvernului și a Ministerului Energiei finalizarea investiției până la sfârșitul anului 2026.
„Angajamentul conducerii Romgaz, foarte ferm față de Guvernul României și față de Ministerul Energiei, este că vor finaliza investiția până la sfârșitul anului. În primul trimestru al anului viitor vor începe să lucreze”, a declarat Cristian Bușoi.
Sursă: Financial Intelligence


