Dec 12, 2022

Dan DRĂGAN, Ministerul Energiei: Mediul de afaceri trebuie să își dezvolte proiecte proprii de generare de energie; vă așteptăm la apelurile de proiecte pe care le vom lansa în prima parte a anului viitor

Toate măsurile care au fost luate în această perioadă de Ministerul Energiei au avut ca obiectiv gradul de suportabilitate a consumatorului final, fie în domeniul energiei electrice, fie în domeniul gazelor naturale, a spus Dan DRĂGAN, Secretar de Stat la Ministerul Energiei, la cea de-a cincea ediție a Galei Financial Intelligence Awards ce a avut loc miercuri, 7 decembrie 2022.

El a adăugat: “Ne uităm cu optimism în viitor și suntem convinși că toate măsurile pe care Ministerul Energiei le-a pus la dispoziția participanților și a consumatorilor din piață, fie că ne referim la consumatorii casnici sau industriali, își vor atinge efectele. (…) Suntem convinși că prețurile energiei și gazelor naturale pe care consumatorii finali le vor plăti în perioada următoare vor avea o stabilitate mai mare, vor avea un nivel de suportabilitate mai ridicat.

Este important să știți că toate aceste măsuri sunt luate pentru a asigura o mai bună predictibilitate, o mai bună prognoză a mediului de afaceri și posibilitatea de a dezvolta business-uri în concordanță cu planurile de afaceri pe fiecare dintre dumneavoastră le dezvoltați.

Lipsa de volum de energie din piață nu poate fi suplinită decât prin investiții, investiții pe care Ministerul Energiei le dezvoltă în această perioadă, aici ne referim în special la partea de energii regenerabile.”

El a mai adaugat ca măsurile luate pe termen mediu și lung sunt importante, mentionand dezvoltarea unor capacități majore de producție de energie, cele care folosesc gazul natural, considerat element de tranziție, și proiectele în domeniul nuclear: „Rugămintea mea către mediul de afaceri este să își dezvolte proiecte de generare proprie de energie electrică, vor fi apeluri de proiecte care vor fi lansate în prima parte a anului viitor, sumele sunt semnificative și acest lucru va conduce la creșterea rezilienței și totodată va da credibilitate mai mare mediului de afaceri. Vă mulțumesc încă o dată și vă așteptăm la apelurile de proiecte pe care Ministerul Energiei le va lansa în prima parte a anului viitor.

Felicităril echipei de la Financial Intelligence pentru eforturile susținute.”

Sursa: Financial Intelligence

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.