- Comunitățile de energie pot transforma consumatorii în co-investitori.
- Prosumatorii reprezintă baza naturală pentru dezvoltarea primelor comunități de energie din România
- Pentru a deveni un veritabil pilon al tranziției energetice, comunitățile de energie trebuie privite nu ca o categorie privilegiată de producători, ci ca un instrument prin care cetățenii, autoritățile locale și întreprinderile pot participa activ la piața de energie, pot reduce sărăcia energetică, pot crește flexibilitatea sistemului și pot utiliza mai eficient infrastructura existentă.
Daniela Goreacii este avocat cu o experiență de 10 ani în domeniul energiei și al litigiilor. În prezent, activează în cadrul unei companii internaționale de energie cu profil integrat, oferind asistență juridică pentru activitățile de furnizare și trading de energie. Este membră Future Energy Leaders România din 2022 și, în prezent, coordonează, în cadrul asociației, activitatea Departamentului de Regulatory & Public Affairs, contribuind la proiecte și inițiative dedicate dezvoltării sectorului energetic. Interesele sale profesionale vizează evoluția cadrului de reglementare, tranziția energetică și integrarea noilor modele de piață în sistemul energetic.
Cum evaluați stadiul dezvoltării comunităților de energie în România și cât de aproape suntem de apariția primelor proiecte funcționale la scară largă?
Totuși, cadrul legislativ a fost completat substanțial în 2025 și 2026, ANRE aflându-se în plin proces de adoptare a legislației secundare necesare pentru înființarea și operaționalizarea comunităților de energie. În prezent, se află în proces de adoptare proiectul de Ordin pentru modificarea și completarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienții finali, în vederea integrării comunităților de energie în piața de energie din România.
Prin urmare, suntem mai aproape decât în urmă cu un an de apariția primelor proiecte efectiv operaționale.
Totuși, nu putem vorbi încă despre proiecte funcționale la scară largă. În etapa următoare trebuie testate în practică mecanisme precum înregistrarea comunităților, instalarea contoarelor inteligente, schimbul de date, convențiile multipartite, facturarea și relația cu furnizorii și operatorii de distribuție. Cel mai probabil, dezvoltarea va avea loc gradual, pornind de la proiecte-pilot.
România a transpus cadrul european privind comunitățile de energie? Ce mai lipsește pentru ca acest model să devină funcțional în practică?
Daniela Goreacii: România a transpus în mare parte cadrul european, însă transpunerea a fost preponderent formala și întârziată pentru o perioadă îndelungată. Cele două concepte europene: (i) comunitatea de energie a cetățenilor și (ii) comunitatea de energie din surse regenerabile, au fost introduse în legislația națională prin Legea nr. 123/2012 și OUG nr. 163/2022.
Modificările aduse acestor acte normative în 2025 reprezintă un progres important. Au fost reglementate obligația înregistrării în Registrul național al comunităților de energie, utilizarea sistemelor de măsurare inteligentă, regulile generale privind partajarea energiei, posibilitatea stabilirii unor prețuri preferențiale pentru consumatorii vulnerabili, precum și modalitățile de participare pe piață, fie direct, fie prin intermediul unui furnizor sau al unui agregator.
Ceea ce mai lipsește este adaptarea legislației secundare în vederea integrării comunităților de energie, clarificării mecanismelor contractuale, de măsurare, comercializare și facturare a energiei electrice. Proiectul de ordin care va operaționaliza aceste modificări se află în prezent în proces de adoptare.
Care sunt principalele beneficii pe care comunitățile de energie le pot aduce consumatorilor, autorităților locale și sistemului energetic?
Daniela Goreacii: Pentru consumatori, principalul beneficiu este posibilitatea de a participa direct la producerea, consumul și valorificarea energiei. Membrii comunităților pot beneficia de o mai mare predictibilitate a costurilor, de o protecție sporită împotriva volatilității prețurilor și de posibilitatea de a păstra o parte mai mare din valoarea economică generată de energie în cadrul comunității locale.
Beneficiile nu trebuie însă reduse la obținerea unei facturi mai mici. Comunitățile pot facilita accesul la energie regenerabilă și pentru persoanele care nu pot instala individual panouri fotovoltaice, cum sunt gospodăriile vulnerabile, pentru care legislația permite stabilirea unor prețuri preferențiale.
Pentru autoritățile locale, comunitățile de energie pot deveni un instrument eficient de politică publică. Primăriile pot utiliza acoperișurile școlilor, spitalelor, clădirilor administrative, parcărilor sau terenurilor publice pentru producția locală de energie, direcționând energia sau beneficiile economice generate către autoritățile publice sau membrii comunității. Acest model poate contribui la reducerea cheltuielilor publice cu energia, la combaterea sărăciei energetice și la creșterea acceptării locale a investițiilor în surse regenerabile.
Pentru sistemul energetic, producerea energiei mai aproape de locul de consum poate reduce pierderile din rețea și, în anumite condiții, poate diminua congestiile și necesarul unor investiții în infrastructură. Aceste beneficii apar însă doar dacă producția și consumul sunt bine coordonate. De exemplu, dacă energia solară este produsă preponderent la prânz, iar consumul membrilor este concentrat seara, comunitatea poate chiar accentua dezechilibrele din sistem. Din acest motiv, soluțiile de stocare și consumul flexibil sunt esențiale.
Ce obstacole întâmpină în prezent dezvoltarea comunităților de energie în România: cadrul legislativ, accesul la finanțare, reglementările sau lipsa de informare?
Daniela Goreacii: Primul obstacol îl reprezintă cadrul juridic încă incomplet și dispersat în multiple acte normative și administrative. Chiar dacă reglementările au avansat, constituirea unei comunități de energie presupune alegerea unei forme juridice, adoptarea unui regulament de funcționare, înregistrarea comunității, instalarea contoarelor inteligente, stabilirea relațiilor contractuale cu furnizorul și operatorul de distribuție, definirea algoritmilor de alocare a energiei și gestionarea procesului de facturare.
Un al doilea obstacol este accesul la finanțare. În România nu regăsim un program național dedicat, predictibil și ușor accesibil comunităților de energie.
O comunitate de energie nu poate fi construită doar de specialiști din domeniul energiei. Este nevoie ca toți actorii implicați în funcționarea unei comunități de energie să înțeleagă modul în care îl pot pune în practică atât legislația existentă cât și eventualele beneficii pe care le au la dispoziție. În prezent, informațiile privind comunitățile de energie sunt încă fragmentate, iar materialele publice dedicate sunt insuficiente sau dificil de utilizat fără sprijin de specialitate.
Un pas important în această direcție l-a reprezentat înființarea, începând cu anul 2024, a rețelei naționale de ghișee unice de eficiență energetică, care numără în prezent 42 de unități. Acestea au rolul de a oferi servicii de informare și consiliere atât tehnică în domeniul eficienței energetice a clădirilor și al utilizării surselor regenerabile de energie, cât și cu privire la programele de finanțare din fonduri europene sau de la bugetul de stat.
Cum pot contribui comunitățile de energie la accelerarea investițiilor în surse regenerabile și la reducerea costurilor cu energia pentru membrii acestora?
Daniela Goreacii: Comunitățile de energie pot transforma consumatorii în co-investitori. În loc ca fiecare persoană să finanțeze individual o instalație, costurile și riscurile pot fi împărțite între membrii comunității. Acest lucru permite dezvoltarea unor proiecte de dimensiuni mai mari și valorificarea unor amplasamente care altfel ar rămâne neutilizate.
Reducerea costurilor nu rezultă automat din simpla apartenență la o comunitate de energie. Ea depinde de costul investiției, profilul de consum, nivelul autoconsumului, modalitatea de finanțare, regimul fiscal, costurile de administrare și tarifele de rețea. Cele mai eficiente comunități vor fi cele care consumă local o parte cât mai mare din energia produsă, utilizează soluții de stocare și își adaptează consumul la intervalele cu producție ridicată.
Pentru ca acest model să se extindă, ar fi utilă instituirea unor mecanisme de finanțare dedicate, inclusiv pentru etapele incipiente ale proiectelor. Un exemplu relevant este modelul olandez, în cadrul căruia cooperativele de energie pot beneficia de împrumuturi fără dobândă, cu valori cuprinse între 10.000 și 300.000 euro, în funcție de stadiul proiectului, acoperind până la 80% din costurile de dezvoltare pentru proiectele eoliene și solare. Finanțarea poate fi utilizată pentru managementul proiectului, studiile de fezabilitate, obținerea autorizațiilor și alte cheltuieli pregătitoare, cooperativa contribuind cu restul de 20%, în numerar sau prin muncă voluntară.
Acest mecanism reduce semnificativ riscul financiar pentru cooperative. Dacă proiectul este abandonat înainte de implementare, împrumutul este anulat. În schimb, dacă proiectul ajunge la închiderea financiară, cooperativa rambursează împrumutul împreună cu taxa aferentă, ceea ce permite alimentarea continuă a fondului și finanțarea unor noi inițiative.
Ce rol pot avea autoritățile locale în dezvoltarea comunităților de energie și există exemple de bune practici care ar putea fi replicate în România?
Daniela Goreacii: Autoritățile locale pot îndeplini roluri multiple: membru fondator al comunității de energie, consumator important, facilitator, garant al participării cetățenilor și coordonator al măsurilor destinate consumatorilor vulnerabili.
Primăria poate reuni în jurul unui proiect școli, spitale, servicii publice, întreprinderi locale și locuitori. De asemenea, poate realiza inventarul suprafețelor disponibile, poate colecta date privind consumul de energie, poate finanța studiul de fezabilitate și poate include comunitatea de energie în strategia locală privind energia și clima. Legislația română recunoaște dreptul autorităților locale de a beneficia de sprijin pentru dezvoltarea capacității administrative și încurajează participarea directă a acestora în comunitățile de energie.
Din experiența altor state europene se desprind câteva modele care ar putea fi adaptate și în România:
Modelul olandez de asistență și finanțare – Organizații specializate oferă comunităților programe de formare, modele de documente și sprijin administrativ, iar fondurile de tip revolving acoperă costurile inițiale ale proiectelor.
Modelul italian de operaționalizare – Italia a combinat stimulentele financiare cu reguli operaționale clare, simplificarea procedurilor de înregistrare, extinderea zonelor în care energia poate fi partajată și dezvoltarea unor instrumente digitale și ghiduri puse la dispoziție de autoritatea competentă.
Modelul participării locale din Danemarca și Germania – Acceptarea proiectelor din surse regenerabile a fost consolidată prin implicarea comunităților și prin posibilitatea cetățenilor de a participa financiar la investiții.
Cum vedeți integrarea în comunitățile de energie a prosumatorilor, bateriilor de stocare, stațiilor de încărcare pentru vehicule electrice și a soluțiilor de flexibilitate?
Există riscul ca actualul model de tarifare și reglementare să descurajeze dezvoltarea comunităților de energie? Ce modificări considerați necesare?
Daniela Goreacii: Prosumatorii reprezintă baza naturală pentru dezvoltarea primelor comunități de energie din România. Ei dețin deja capacități de producție, au experiență în relația cu operatorii de rețea și un interes direct în utilizarea cât mai eficientă a surplusului de energie. Comunitatea le permite să treacă de la autoconsumul individual la utilizarea coordonată a energiei între mai multe locuri de consum.
Bateriile sunt esențiale pentru apropierea producției de profilul real de consum. Legislația prevede că acestea trebuie încărcate cu prioritate din energia produsă de comunitate și descărcate, de asemenea, cu prioritate către membrii acesteia. În plus, capacitățile de stocare pot participa la mecanisme de flexibilitate și pot furniza servicii operatorilor de distribuție, contribuind la echilibrarea sistemului.
Stațiile de încărcare pentru vehicule electrice pot funcționa, la rândul lor, ca surse de consum flexibil. Încărcarea poate fi programată în intervalele cu producție solară ridicată, reducând surplusul injectat în rețea. Pe termen mediu, tehnologiile de tip vehicle-to-grid ar putea transforma autovehiculele electrice într-o resursă suplimentară de flexibilitate.
Există însă și riscuri care trebuie gestionate încă din etapa de proiectare a cadrului de reglementare. Unul dintre acestea privește modul de recuperare a costurilor rețelei. În prezent, tarifele de rețea sunt, în mare măsură, proporționale cu energia preluată din rețea. Pe măsură ce membrii comunităților își consumă propria energie sau energia partajată în cadrul comunității, contribuția lor la finanțarea rețelei scade, deși aceștia continuă să depindă de rețea în perioadele în care producția proprie nu este suficientă.
Acest aspect a fost deja semnalat în state cu un grad ridicat de dezvoltare a comunităților de energie, precum Olanda. Autoritatea națională de reglementare olandeză a atras atenția că, pe măsură ce autoconsumul și partajarea energiei se extind, există riscul ca o parte tot mai mare din costurile de întreținere și dezvoltare a rețelei să fie suportată de consumatorii care nu pot participa la astfel de comunități, de regulă gospodării cu venituri mai reduse. Printre soluțiile analizate se numără introducerea unor componente fixe ale tarifelor de rețea sau utilizarea unor tarife diferențiate în funcție de intervalul orar (Time of Use), care să reflecte mai fidel utilizarea efectivă a rețelei.
Din această perspectivă, tarifele de rețea trebuie să reflecte costurile reale. Comunitățile de energie nu ar trebui să suporte costuri pentru servicii de rețea pe care nu le utilizează, însă nici să fie exceptate de la acoperirea costurilor pe care le generează. Găsirea acestui echilibru va fi una dintre provocările importante ale dezvoltării comunităților de energie în România.
Ce lecții ar trebui să învețe România din experiența unor state precum Germania, Danemarca, Țările de Jos sau Spania, unde comunitățile de energie sunt deja bine dezvoltate?
Daniela Goreacii: O primă concluzie este că legislația, de una singură, nu creează comunități de energie. Statele care au obținut rezultate bune au completat cadrul juridic cu mecanisme de finanțare, asistență tehnică, mecanisme de cooperare și reguli clare privind accesul la rețea.
La fel de important este ca aceste comunități să rămână ancorate la nivel local. Experiența europeană arată că ele funcționează cel mai bine atunci când cetățenii sunt activ și direct implicați și generează beneficii pentru comunitatea din care fac parte. În lipsa acestui element, există riscul ca forma juridică a comunității să fie utilizată doar pentru accesarea unor facilități, fără a respecta spiritul conceptului.
O altă lecție privește finanțarea etapelor incipiente ale proiectelor. Acestea nu eșuează doar din lipsa resurselor pentru investițiile propriu-zise, ci și din cauza costurilor necesare pentru studiile de fezabilitate, consultanță, autorizare și organizarea comunității. Din această perspectivă, mecanisme precum împrumuturile cu risc limitat utilizate în Țările de Jos pot fi eficiente.
De asemenea, experiența altor state arată că informația trebuie transformată în servicii concrete. Comunitățile au nevoie de ghișee unice, modele de statute și regulamente, instrumente pentru evaluarea fezabilității, contracte standard și sprijin în relația cu operatorii de rețea și furnizorii de energie.
În final, cea mai importantă lecție este că nu există un model unic care poate fi preluat ca atare. Germania și Danemarca au o tradiție cooperatistă și o capacitate financiară locală diferite de cele din România, iar Spania și Italia au dezvoltat soluții adaptate propriilor piețe de energie. România ar trebui să valorifice aceste exemple, dar să le adapteze propriului context, în care autoritățile locale, asociațiile de proprietari și prosumatorii pot avea un rol central.
Cum vedeți evoluția comunităților de energie în următorii cinci ani și ce măsuri considerați prioritare pentru ca acest model să devină un pilon al tranziției energetice în România?
Daniela Goreacii: Simpla adoptare a reglementărilor nu va conduce automat la o creștere rapidă a numărului de comunități de energie viabile. Chiar și la nivel european, la începutul anului 2025 fusese atins doar aproximativ 27% din obiectivul de a avea cel puțin o comunitate de energie regenerabilă în fiecare municipalitate cu peste 10.000 de locuitori. Acest lucru arată că un cadru legislativ este o condiție necesară, dar nu și suficientă. Dezvoltarea comunităților de energie depinde în egală măsură de existența unor mecanisme de finanțare, a unor reguli clare și stabile, a infrastructurii digitale și a capacității autorităților locale și a cetățenilor de a implementa astfel de proiecte.
În România, prioritatea imediată este finalizarea și stabilizarea cadrului de reglementare, astfel încât comunitățile să poată funcționa. În paralel, este nevoie de proiecte-pilot care să testeze mecanismele de partajare a energiei și să ofere modele replicabile. Nu în ultimul rând, autoritățile locale a putea sprijini comunitățile de energie prin ghiduri, formare și asistență tehnică, iar consumatorii vulnerabili trebuie integrați în aceste proiecte, astfel încât beneficiile tranziției energetice să fie distribuite cât mai echitabil.
Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, până în 2030–2031 comunitățile de energie pot deveni o componentă importantă a producției de energie electrică. Pentru a deveni însă un veritabil pilon al tranziției energetice, ele trebuie privite nu ca o categorie privilegiată de producători, ci ca un instrument prin care cetățenii, autoritățile locale și întreprinderile pot participa activ la piața de energie, pot reduce sărăcia energetică, pot crește flexibilitatea sistemului și pot utiliza mai eficient infrastructura existentă.
Sursă: Financial Intelligence
