Specialiști din tot lanțul valoric al sistemului energetic au participat marți, 11 mai 2022 la dezbaterea “Piața națională de energie în context european și mondial”, organizată de Asociația Producătorilor de Energie Electrică – HENRO în parteneriat cu Comisia pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților.
În cadrul discuțiilor, au fost conturate principalele direcții de dezvoltare a sectorului energetic, astfel încât să reușim să realizăm tranziția energetică, precum flexibilizarea producției de energie electrică, pentru introducerea surselor de energie regenerabilă păstrând securitatea în alimentarea consumatorilor, descentralizarea și decarbonarea sistemului.
Printre câteva dintre aspectele care sunt subiectul discuțiilor din Parlament se numără legea off shore și legea hidrogenului. Mai mult, s-a vorbit despre necesitatea realizării unei strategii energetice sănătoase, care să privească energia electrică, energia termică și gazele naturale ca elemente din același mecanism ce trebuie să funcționeze sincron.