Consumul global de energie este posibil să crească până în 2050 şi să devanseze progresele realizate pe partea de eficienţă energetică, a informat miercuri Administraţia Americană pentru Informaţii în Domeniul Energiei (EIA), transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Resursele energetice care nu au la bază combustibili fosili, precum energia nucleară şi regenerabilele, vor produce mai multă energie până în 2050 dar cel mai probabil această creştere nu va fi suficientă pentru a reduce emisiile globale de CO2 care au legătură cu energia conform actualelor legi şi reglementări, susţine EIA.
Administratorul EIA, Joseph DeCarolis, a precizat că energia fotovoltaică şi cea eoliană vor înregistra cele mai mari creşteri când vine vorba de producţia de electricitate. În schimb, cărbunele şi gazele naturale ar urma să fie responsabile pentru 27%, respectiv 38% din capacităţile de producţie de electricitate în anul 2050, la jumătate faţă de situaţia din 2022.
De asemenea, vânzările de vehicule electrice ar urma să ajungă la două miliarde de unităţi în 2050, iar vârful în ceea ce priveşte vânzările de automobile cu motoare pe ardere internă ar urma să fie atins undeva între 2027 şi 2033, a adăugat Joseph DeCarolis.


