Feb 6, 2023

ELCEN: Termoenergetica a acumulat datorii de 800 de milioane lei, aferente lunilor de consum iulie-decembrie 2022 / Un demers sănătos este ca municipalitatea să recunoască toate datoriile

ELCEN a transmis, luni, că arte de recuperat de la Termoenergetica aproximativ 800 de milioane lei, aferente lunilor de consum iulie-decembrie 2022. ”Un demers sănătos este ca municipalitatea să recunoască toate datoriile”, a transmis compania recent ieşită din insolvenţă.

”În acest moment, Termoenergetica a acumulat datorii în valoare de cca. 800 milioane lei către ELCEN, aferente lunilor de consum iulie-decembrie 2022. Pierderile din reţeaua de termoficare operată de Termoenergetica (aflată în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti), adică apa care se scurge în pământ, reprezintă un factor major în ceea ce priveşte acumularea acestor datorii uriaşe”, a transmis, luni, ELCEN, într-un comunicat de presă, potrivit news.ro.

Sursa citaată a precizat că, potrivit unor date transmise chiar de către Termoenergetica, pierderile pe reţea în perioada 2020-2022 totalizează 553 milioane lei, însă lipseşte o hotărâre de Consiliu General prin care PMB să recunoască efectiv plata acestor pierderi.

Blocarea financiară a ELCEN ar pune în pericol orice proiect de restructurare sau retehnologizare”, a mai transmis compania.

Potrivit reprezentanţilor acesteia, în condiţii anterioare similare, determinate de neplata sau plata cu mari întârzieri a subvenţiei de către PMB, ”datoriile acumulate de RADET către ELCEN de-a lungul anilor au împiedicat orice investiţii majore în grupuri energetice noi, moderne în cadrul ELCEN”.

”Datoria RADET de 3,7 mld lei către ELCEN a determinat intrarea ELCEN în insolvenţă în 2016”, a mai transmis compania.

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a afirmat că ieşirea ELCEN S.A. din insolvenţă va duce la o situaţia financiară ce va permite ”ELCEN şi Termoenergetica să atragă fondurile europene pentru producţia şi transportul energiei termice”.

Sursa: Financial Intelligence

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.