Rețeaua electrică a României a fost reconstruită, de-a lungul secolului trecut, de generații care au cunoscut direct războiul. Astăzi, lumina din casele noastre este, în bună parte, moștenirea lăsată de cei care au apărat dreptul nostru la o viață în siguranță. În semn de apreciere pentru această moștenire, Electrica Furnizare lansează inițiativa socială „Energia recunoștinței”, prin care veteranii și văduvele celui de-al Doilea Război Mondial primesc, timp de un an, 100 kWh de energie electrică gratuit în fiecare lună, potrivit unui comunicat de presă.
„Pentru Electrica, stabilitatea este o responsabilitate zilnică. Pentru veteranii de război, stabilitatea a fost o datorie împlinită cu un preț pe care noi nu îl putem egala. Această inițiativă nu este un gest de marketing, este recunoașterea, în limita a ceea ce putem face lună de lună, a unei datorii pe care o societate o are față de cei care au apărat-o. Pentru văduvele de război, recunoștința noastră are o greutate aparte, ele purtând povara absenței celor care nu s-au mai întors niciodată acasă“, a declarat Alexandru Chiriță, Director General Electrica și Președinte al Consiliului de Administrație Electrica Furnizare.


