Publicația InvesTenergy continuă tradiția și organizează un dublu eveniment mâine, 29 noiembrie 2022, sub patronajul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei: Conferința anuală InvesTenergy cu tema “ENERGIA este PUTEREA noastră. Să fim responsabili!”, ediția a 6-a și Gala InvesTenergy dedicată specialiștilor „Să punem Oamenii din Energie în lumină!”, ediția a 2-a.
Specialiști, oamenii cheie din sectorul energetic, reprezentanți ai instituțiilor europene, ai Ministerului Energiei, Parlament, ANRE, asociații de profil, companii, bănci, reprezentanți mass-media își dau întâlnire pe 29 noiembrie, la Grand Hotel Bucharest (fost hotel Intercontinetal) pentru a dezbate împreună cele mai importante teme din energie, să facem bilanțul la final de an și, cu mare admirație și prețuire, să punem în lumină specialiștii din energie.
O audiență de peste 120 de persoane. Suntem focusați pe problemele prezentului, căutăm soluții – de criză de cele mai multe ori, dar nu ne este permis să nu fim vizionari, să nu facem planuri de viitor, să nu ne preocupe ce se întâmplă cu sectorul energetic peste 20 – 30 de ani, chiar 50 ani. Să fim responsabili! Prin tema aleasă, ne propunem – alături de autorități, parlamentari, investitori, actori ai pieței energiei, experți, avocați, jurnaliști – să mutăm atenţia și preocuparea asupra prezentului și viitorului energiei, să încurajăm promovarea unor soluţii inovatoare şi practice în domeniul energiei.
Prezentăm Agenda evenimentului:
08.30 – 09:00 Înregistrarea participanților. Welcome coffee
09.00 – 09.50 Sesiune de deschidere Keynote
Speakeri:
- Dl George NICULESCU – Secretar de Stat, Ministerul Energiei
- Dl Mircea MAN- Vicepreședinte, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE)
- Dna Cristina PRUNĂ – Deputat, Vicepreședinte Comisia pentru Industrii și Servicii, Camera Deputaților
- Dl Kristian RUBY – Secretar General, EURELECTRIC
- Moderator: Dl Claudiu BUTACU – Președinte EFdeN & Asociația Solar Decatlon
10.00 – 11.15 Panel 1 “Energie – azi și mâine. Criză energetică. Context. Probleme. Decizii. Efecte. Soluții”
Speakeri:
- Dl Dan DRĂGAN – Secretar de Stat, Ministerul Energiei
- Dl Nicolae VLĂDUȚ – Director, Direcția Tehnică, Eficiență Energetică și Tehnologii Noi, Transelectrica
- Dna Mihaela Rodica SUCIU – Director General, Distribuție Energie Electrică România (DEER)
- Dna Daniela DINESCU – Managing Director, PNE
- Dna Silvia VLĂSCEANU – Director Executiv, Asociația Producătorilor de Energie Electrică (HENRO)
- Dl Adrian VINTILĂ, Membru Board Future Energy Leaders (FEL) România, CNR-CME
Moderator: Dl Ion LUNGU – Director Executiv, Asociația Furnizorilor de Energie din România (AFEER)
11.15 – 12.30 Panel 2 “În ENERGIE, să vorbim cu fapte!”
Speakeri:
- Dl Marian NĂSTASE – Președinte, Consiliul de Administrație, ALRO & Președinte, ABIEC
- Dna Daniela DĂRĂBAN – Director Executiv, Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE)
- Dl Dan PRODAN – Director General, Vienna Energy Forța Naturală & Vicepreședinte, PATRES
- Dna Delia PACHIU – Senior Energy Expert, D&B David și Baias, firmă de avocatură parte din PwC România
- Dl Cătălin NIȚĂ – Director Executiv, Federația de Petrol și Gaze (FPPG)
Moderator: Dl Martin MOISE – Director General, Repom și PrimVicepreședinte, PATRES
12.30 – 13.00 Coffee Break / Networking 13.00 – 14.15
Gala InvesTenergy dedicată specialiștilor în energie “Să punem Oamenii din energie în lumină”
Moderatoare: Dna Andreea NEGRU – Președinte, Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton (ADAA)
14.15 – 15.15 Invitație la Business Lunch / Networking
Mai multe informații despre principalele teme de dezbatere ale Conferinței InvesTenergy, prezentarea Speakerilor, găsiți pe site-ul evenimentului: https://evenimente.investenergy.ro/
Partenerii dau plus valoare Conferinței InvesTenergy Demersului nostru s-au alăturat Parteneri, care dau plus valoare Conferinței Ca și la precedentele ediții, conferința anuală Investenergy se desfășoară sub patronajul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE. Partenerul oficial al conferinței este Distribuție Energie Electrică România – DEER. Hidroelectrica, Enel, PNE și Romgaz sunt Partenerii Gold; Alro, Transelectrica, Vienna Energy Forța Naturală, Nuclearelectrica, E.ON – Parteneri Silver; Rompetrol, RWEA, Entera, David și Baias (firma de avocatură parte din PwC România), Repom, ENGIE, Delgaz Grid – Parteneri.
Ne onorează sprijinul oferit de: CNR-CME, AFEER, ACUE, PATRES, ADAA, HENRO, Voitin, EFdeN, FEL România, Phoenix Training, Boof Media, Asociația Energia Inteligentă. AIEE. Partenerii Media ai evenimentului sunt: Focus Energetic, Energy Center, E-nergia.ro, Financial Intelligence, NewsEnergy, Media Uno, Bursa, The Diplomat Bucharest. Vom reveni, după eveniment, cu prezentarea dezbaterilor și a declarațiilor Speakerilor care ne onorează cu prezența la Conferința InvesTenergy pe www.investenergy.ro. De asemenea, vom prezenta Gala InvesTenergy și specialiștii care vor fi premiați în cadrul acesteia, într-o serie de articole cu VIDEO. La conferințele InvesTenergy, punem preț pe energie, mobilizăm excelența, adresăm invitația de a investi inteligent!
Sursa: InvesTenergy