Cea de-a VII-a ediție a Forumul Gazelor Naturale, organizat de Financial Intelligence, a adus împreună lideri din industria energetică, autorități publice, companii private și experți în domeniu pentru a dezbate rolul gazelor naturale în competitivitatea economiei României.
Evenimentul a oferit o platformă de dezbatere atât pentru factorii de decizie, cât și pentru companiile private, cu scopul de a identifica soluții concrete și de a susține competitivitatea României pe termen mediu și lung.

1. Provocările mecanismului de preț și piața interconectată
Dna. Silvia Vlăsceanu a atras atenția asupra complexității pieței energetice și asupra faptului că mecanismele de formare a prețului ar putea fi depășite în contextul penetrării masive a energiilor regenerabile:
„Suntem într-o piață interconectată, prin urmare nu avem o libertate de acțiune. Vom vedea schimbări în ceea ce privește prețul și mecanismele de piață doar dacă se iau la nivel european. Până atunci, poate că mecanismul prețului marginal este depășit în condițiile în care au penetrat atât de mult energiile regenerabile – soare și vânt – plus prosumatorii.”
Dna. Vlăsceanu a mai menționat că PZU, deși a fost creat inițial pentru a acoperi fluctuații minime (3–4%), acum ajunge să gestioneze variații de 45–50%, ceea ce ridică întrebări despre eficiența sa comparativ cu alte state membre. În opinia dumneaei, este nevoie de o analiză aprofundată la nivel european pentru a adapta mecanismele pieței la realitățile actuale.
2. Gazul natural: resursă strategică pentru industrie și economie
În cadrul celei de-a doua intervenții dna. Vlăsceanu a subliniat că gazul natural este esențial nu doar pentru producția de energie, ci și pentru industria petrochimică, producția de îngrășăminte și alte sectoare industriale. Directorul executiv HENRO a propus măsuri concrete pentru stimularea producției locale de echipamente și componente:
„Printr-o negociere și fără a încălca legislația europeană, putem să ne implementăm fie companiile private, fie cele de stat prin proceduri proprii, prin certificări la ANAP sau ministere, condiția ca pentru lucrările de servicii sau construcții să fie produse în România 40-60% din componente.”
Directorul executiv HENRO a atras atenția și asupra capacității de înmagazinare a gazelor naturale, care a rămas la aproximativ 3 miliarde m³ timp de 20 de ani, în timp ce alte țări, precum Ungaria, și-au crescut semnificativ capacitatea.
„România doar ce se pregătește să devină principalul producător de gaze naturale, iar noi am rămas tot cu aceeași capacitate de înmagazinare. Creșterea urgentă a capacității este necesară atât din partea statului, cât și a companiilor private.”
Dna. Vlăsceanu subliniat că o stocare mai mare nu doar că asigură securitatea energetică, dar maximizează și valoarea economică a resurselor românești, evitând exporturi neprofitabile sau arderea inutilă a gazului.
3. Corelarea energiei cu planificarea economică
În cea de-a treia intervenție, dna. Vlăsceanu a evidențiat necesitatea unei entități centrale care să coordoneze proiectele energetice cu politica economică națională:
„Energia nu poate fi privită ca un sector de sine stătător. Ceea ce lipsește este o entitate care să urmărească etapizarea proiectelor din energie în corelare cu proiectele economice din societate și economie. Investițiile în energie sunt vitale și determină implicit investițiile în celelalte ramuri economice.”
Directorul executiv HENRO a atras atenția asupra problemelor create în trecut, când închiderea centralelor pe cărbune s-a făcut înainte de construirea centralelor pe gaze, ceea ce a generat dezechilibre economice și energetice.
Implicații pentru politica energetică și industrială
Intervențiile dnei. Silviei Vlăsceanu conturează câteva propuneri clare pentru decidenți și companii:
-
Adaptarea mecanismelor de preț la realitatea energiei regenerabile și interconectarea europeană.
-
Stimularea producției locale de componente și echipamente pentru industrie și energie.
-
Creșterea capacității de stocare a gazelor naturale pentru securitate și optimizarea valorii economice.
-
Crearea unei entități de coordonare energetică și economică, care să urmărească implementarea strategică a proiectelor.
Aceste recomandări subliniază că gazul natural nu este doar o resursă energetică, ci un factor strategic pentru competitivitatea și reziliența industriei românești.



