Ziarul BURSA a aniversat, miercuri seara, 35 de ani de activitate neîntreruptă, o istorie construită cu minuţiozitate, profesionalism şi consecvenţă exemplară. Gala BURSA a reunit peste 250 de invitaţi de seamă, colaboratori apropiaţi ai ziarului, care s-au bucurat de momente deosebite, de surprize atent pregătite şi de atmosfera festivă ce a învăluit întregul eveniment.
Mesajele transmise de autorităţi din ţară şi din străinătate, alături de premii, o tombolă cu surprize şi momentele artistice susţinute de solistele Natalia Barbu şi Alexandra Ungureanu s-au împletit într-un cadru elegant, cald şi celebrativ.
Excelenţa a fost, la rândul ei, sărbătorită: companii şi manageri din domenii precum piaţa de capital, bănci, industrie, sănătate, construcţii, IT, retail, fashion au fost distinşi pentru performanţele lor remarcabile din acest an.
Evenimentul a fost unul de înaltă ţinută, iar felicitările au curs neîntrerupt – atât prin viu grai, cât şi în scris – pe parcursul serii şi pe tot parcursul zilei de ieri, confirmând încă o dată prestigiul şi aprecierea de care se bucură ziarul BURSA.
În cadrul Galei, ziarul BURSA a premiat performanţe înregistrate de companiile de vârf din economia românească, manageri care s-au remarcat prin activitatea lor de succes şi personalităţi cu rol major în viaţa financiară a anului, dintre care menționăm:





