Cea de-a III-a ediție a Galei dedicată specialiștilor – “Să punem OAMENII din ENERGIE în LUMINĂ”, organizată de publicația InvesTenergy, a găzduit, astăzi, experți cu renume, specialiști din companii și din mediul legislativ, tineri entuziaști aflați la început de drum spre o carieră de succes în energetică, pentru a aplauda performanțele deosebite ale oamenilor care muncesc cu dedicare și devotament în sectorul energetic.
Doamna Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al Asociației Producătorilor de Energie Electrică – HENRO, a înmânat premiul doamnei Andreea Ioana Vlaicu. Andreea a absolvit, ca Șef de Promoție, Facultatea de Energetică în 2019, iar, în prezent, este directorul executiv al Asociației Inginerilor Energeticieni și Electricieni – AIEE și lucrează pentru compania Siemens Energy.
Felicitări publicației InvesTenergy pentru punerea în valoare a celei mai prețioase resurse din sectorul energetic – OAMENII!