Statul german va naţionaliza 98,5% din compania de utilităţi Uniper, a anunţat miercuri dimineaţa acţionarul majoritar al acestei companii germane, grupul finlandez Fortum, transmite AFP, citată de Agerpres.
Germania va injecta încă opt miliarde de euro, ca parte a naţionalizării importatorului de gaze. Injecţia de capital, care va veni printr-o majorare de capital subscrisă doar de Guvernul Germaniei, va aduce la cel puţin 29 miliarde de euro valoarea totală a pachetului de împrumuturi şi acţiuni folosit la stabilizarea Uniper.
Uniper, principalul importator de gaz rusesc din Germania, a înregistrat pierderi de 12,3 miliarde de euro în prima jumătate a acestui an şi a trebuit să fie salvat de stat, după ce reducerea livrărilor de gaze de către Gazprom a forţat compania germană să cumpere gazele de care avea nevoie la preţuri mai mari.
Potrivit termenilor unui acord încheiat între Berlin şi grupul finlandez Fortum, Germania a urma să achiziţioneze, pentru aproximativ 500 de milioane de euro, 56% din acţiunile Uniper deţinute de Fortum şi ulterior va derula o majorare de capital în valoare de opt miliarde de euro.
„După majorarea de capital şi achiziţionarea de acţiuni, statul german va deţine aproximativ 98,5% din acţiunile Uniper”, a precizat grupul finlandez într-un comunicat de presă.
„Avem nevoie ca statul să fie principalul acţionar, pentru a supravieţui crizei gazelor şi, pe termen lung, pentru a realiza tranziţia energetică”, a afirmat Harald Seegatz, şeful Consiliului angajaţilor Uniper.
Săptămâna trecută, Guvernul de la Berlin a anunţat că a preluat controlul la rafinăria pe care grupul petrolier rus Rosneft, companie de stat, o deţine la Schwedt, în estul Germaniei, în încercarea de a-şi asigura aprovizionarea cu energie, care a fost pusă în pericol de invazia rusească din Ucraina. Anterior, în luna aprilie, Guvernul de la Berlin a plasat firma SEFE, cunoscută anterior sub denumirea Gazprom Germania, sub tutelă.
Sursa: E-nergia