Mar 1, 2023

HENRO susține înființarea Alianței pentru promovarea energiei nucleare | InvesTenergy

HENRO salută inițiativa Franței de a crea o alianță de 11 state, care să susțină energia nucleară în cadrul politicilor Uniunii Europene, alianță la care România se va alătura împreună cu Bulgaria, Slovenia, Republica Cehă, Slovacia, Polonia, Ungaria, Croația, Olanda și Finlanda.

HENRO precizează: Tranziția energetică este o responsabilitate importantă, pe care trebuie să o realizăm fără a face compromisuri în ceea ce privește siguranța în alimentarea cu energie electrică a clienților finali și securitatea energetică a țării și a regiunii.

Pentru decarbonarea sectorului energetic, avem nevoie de capacități de generare în bandă cu impact redus asupra mediului, care să asigure în mod garantat și continuu necesarul de energie electrică al utilizatorilor.

Tehnologia nucleară de generare a energiei electrice este sigură pentru cetățeni și comunități și nu afectează ecosistemul, procesul de generare a energiei electrice nu este însoțit de emisii de gaze cu efect de seră, iar funcționarea centralelor nucleare este independentă de condițiile meteo. România are o istorie bogată în ceea ce privește energia nucleară. Unitățile 1 și 2 de la Centrala Nucleară Cernavodă funcționează la standarde de performanță și siguranță ridicate din 1996, respectiv 2007, asigurând aproximativ 20% din energia electrică utilizată la nivel național.

Mai mult, România are proiecte ambițioase, precum construirea, până în 2031, a Unităților 3 și 4, care va crește cu încă 1.400 MW puterea instalată în capacități de generare cu impact redus asupra mediului. Retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă este un alt proiect de importanță națională, prin care se va mări cu încă 30 de ani durata de viață a acestei unități. Nu în ultimul rând, ponderea tot mai mare a surselor regenerabile de energie a determinat necesitatea flexibilizării sectorului de producere, astfel încât să permită utilizarea cât mai eficientă a energiei provenită din surse regenerabile. Astfel, România se aliniază la noua paradigmă din domeniul generării de energie electrică – generare distribuită, devenind primul stat care va implementa reactoare mici modulare (SMR).

După finalizarea lor, toate aceste proiecte vor determina evitarea degajării a circa 24 de milioane de tone CO2 echivalent în aerul atmosferic și vor contribui la funcționarea sigură a sistemului energetic național. De aceea, apreciem implicarea României în înființarea acestei alianțe pentru promovarea energiei nucleare și HENRO susține acest demers, deoarece este important ca statele membre să colaboreze pentru dezvoltarea și implementarea tehnologiilor sigure și non-poluatoare, pentru transferul de know-how și pentru susținerea unor puncte de vedere comune în politicile Uniunii Europene.

Sursa: InvesTenergy 

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.