Hidroelectrica a semnat contractul de retehnologizare a Centralei Hidroelectrice Râul Mare-Retezat, un proiect strategic pentru modernizarea și eficientizarea capacităților de producție ale companiei, în valoare de 188,5 milioane euro, fără TVA.
Contractul a fost atribuit, ca urmare a finalizării procesului de evaluare, asocierii conduse de COBRA Instalaciones y Servicios S.A., în parteneriat cu Andritz Hydro GmbH, împreună cu subcontractanții LAS PROM S.R.L., GD Mașini de Ridicat, Compania de Consultanță în Energie și Mediu S.A., Electric Total S.R.L., ARIS Engineering S.R.L. și Electromontaj Carpați S.A.
Centrala Hidroelectrică Râul Mare-Retezat are o putere instalată de 335 MW, însă, încă de la punerea în exploatare, a funcționat la aproximativ 200 MW, din cauza limitărilor tehnice ale echipamentelor existente.
Conform informațiilor publicate pe site-ul Hidroelectrica, proiectul de retehnologizare va permite recuperarea și integrarea în exploatare a aproximativ 135 MW disponibili în mod real, contribuind la creșterea capacității de producție, la îmbunătățirea serviciilor de sistem furnizate SEN și la consolidarea securității energetice a României.
Referindu-se la importanța strategică a investiției, dl. Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica, a declarat:
„Vorbim despre o centrală de sistem, construită pentru a acoperi vârful de consum și pentru a asigura stabilitatea și echilibrarea Sistemului Energetic Național. Investim în retehnologizarea unei centrale profitabile. Ne dorim ca și centrala de la Râul Mare-Retezat să ajungă în poziția pe care o merită.”
Totodată, acesta a evidențiat impactul proiectului asupra performanței companiei și a sistemului energetic național:
„Obiectivul este ca Hidroelectrica, acționarii săi și Sistemul Energetic Național să beneficieze de cele mai bune rezultate. Este un proiect amplu, care va antrena forță de muncă locală, know-how și expertiză din partea partenerilor noștri, astfel încât să obținem cele mai bune rezultate din perspectiva eficienței operaționale, a costurilor și a utilizării resursei de apă, care devine din ce în ce mai valoroasă.”
Prin acest proiect, Hidroelectrica își reconfirmă angajamentul pentru investiții responsabile, modernizarea capacităților de producție și dezvoltarea unui sistem energetic sustenabil și performant.


