Nov 16, 2022

ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI ALE ANULUI Creştere puternică a veniturilor şi profitului pentru Romgaz

Producătorul de gaze naturale Romgaz Mediaş (SNG) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului, o cifră de afaceri de 10,81 miliarde de lei, cu 209,2% mai mare faţă de cea din primele trei trimestre ale lui 2021, în timp ce profitul net s-a ridicat la 2,24 miliarde de lei, în creştere cu 93,5%, conform raportului companiei publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În primele nouă luni ale anului, veniturile din vânzarea gazelor naturale obţinute de companie au crescut cu 210,92% (+6.296,8 milioane de lei), la o cantitate vândută mai mică cu 6,22%. Romgaz a produs un volum de 3.687 milioane metri cubi (mc) de gaze naturale, cu 19 milioane mc (-0,5%) mai puţin decât în aceeaşi perioada din anul 2021.

Conform documentului, nivelul producţiei de gaze naturale înregistrat în primele nouă luni ale anului 2022 a fost influenţat de: implementarea de măsuri pentru optimizarea exploatării zăcămintelor de gaze naturale; continuarea şi extinderea proiectelor de reabilitare a principalelor zăcăminte mature de gaze; efectuarea de programe de reparaţii şi intervenţii la sondele cu productivitate scazută sau inactive; finalizarea unor lucrări de investiţii pentru extinderea infrastructurii productive şi conectarea de noi sonde la această infrastructură.

Cantitatea de gaze valorificată de Romgaz în primele nouă luni din 2022, reprezentând livrări către clienţi, fără consumul CTE Iernut, a înregistrat o scădere de 6,2% faţă de perioada primelor nouă luni din 2021.

Veniturile din energie electrică au crescut cu 592,59%, la o producţie mai mare cu 97,02% faţă de perioada anterioară. “În anul 2022 a fost introdusă o taxa în ceea ce priveşte producătorii de energie electrică (impozit pe veniturile suplimentare realizate de producătorii de energie electrică, devenit ulterior contribuţie la Fondul de Tranziţie Energetică). Valoarea acestei taxe a fost de 293,9 milioane lei”, se arată în raport.

Cifra de afaceri consolidată din servicii de înmagazinare a înregistrat o majorare de 65,58%, în vreme ce cifra de afaceri neconsolidată din prestarea acestor servicii a crescut cu aproximativ 42,11% faţă de perioada anterioară. Capacitatea rezervată a crescut în ciclul de înmagazinare 2022-2023 cu 25,4% faţă de ciclul de înmagazinare 2021-2022, conform documentului.

Cheltuielile consolidate cu redevenţa au crescut cu 1,14 miliarde de lei (+330,1%) faţă de anul 2021, iar impozitul pe veniturile suplimentare din vânzarea gazelor a crescut la nouă luni 2022 cu 4,56 miliarde de lei (+1.252,4%), comparativ cu cele din primele din nouă luni din 2021.

“În luna iulie 2022, Romgaz a finalizat achiziţia acţiunilor ExxonMobil Exploration and Production România Limited care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona estică, zona de apă adâncă, a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră. Preţul de achiziţie a fost de 5.125,6 milioane de lei, achiziţia fiind finanţată din fonduri proprii ale Romgaz şi un împrumut bancar de 1.606,5 milioane de lei”, se arată în raport.

Statul Român, prin Ministerul Energiei, deţine 70% din compania cu sediul în Mediaş, a cărei evaluare bursieră se ridică la aproape 16,15 miliarde de lei.

Sursa: Bursa.ro

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.