Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 139/2022 privind prelungirea mandatelor unor membri ai Comitetului de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, cu 6 luni, începând cu 23 octombrie 2023, potrivit unei informări a Administrației Prezidențiale.
Astfel, mandatele președintelui Dumitru Chiriță și vicepreședintelui Zoltan Nagy-Bege, Corneliei Sulger și lui Gabriel Gheorghe – membri în Comitetul de Reglementare sunt prelungite cu 6 luni.
Decizia a fost luată de Guvern pentru ca procesul decizional al instituției să nu fie blocat în pragul iernii, în plină criză energetică.
Potrivit Notei de fundamentare a OUG aprobată de Guvern, “funcționarea în condiţii de normalitate a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei este esențială în condițiile crizei energetice fără precedent cu care se confruntă statele europene, la care se adaugă efectele negative importante, inclusiv în plan energetic, al conflictului din Ucraina, a cărui încheiere este dificil de estimat în prezent. Ținând cont de imperativul asigurării continuității actului de conducere și reglementare la nivelul ANRE și având în vedere consecințele negative deosebite ale neadoptării prezentului proiect de act normativ, constând în imposibilitatea funcționării unei instituții esențiale de interes național în sectorul energiei electrice, termice și al gazelor naturale, în considerarea faptului că acestea constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, se propune adoptarea prezentei ordonanțe de urgență”.
Din Comitetul de Reglementare mai fac parte Mircea Man – Vicepreședinte, Iulian Iancu și Valeriu Steriu – membri.
Sursa: InvesTenergy