Mar 14, 2023

LEGEA PRIVIND APROBAREA SEMNĂRII ACORDULUI DE SPRIJIN PENTRU REACTOARELE 3 ŞI 4 A FOST APROBATĂ

Legea privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica pentru Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă a fost adoptată, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Aprobarea acestui proiect de lege este necesara pentru demararea activităţilor aferente Etapei a II-a Proiectului, care să permită:  încheierea contractelor pentru elaborarea ingineriei critice necesare actualizării proiectului;  actualizarea bugetului Proiectului; structurarea și contractarea finanțării și agrearea unei arhitecturi contractuale adecvate pentru implementarea Proiectului; obținerea Opiniei favorabile a Comisiei Europene în urma notificării Proiectului conform art. 41 din Tratatul EURATOM și respectiv a unei decizii pozitive în conformitate cu dispozițiile europene relevante în materia ajutorului de stat;  obținerea Autorizației de Securitate Nucleară pentru etapa de Construcție și luarea Deciziei Finale de Investiție, pentru trecerea în Etapa III (Construcție).

Acordul de sprijin presupune angajamentul statului român în realizarea demersurilor necesare pentru finanțarea Proiectului inclusiv prin: acordarea de garanții de stat finanțatorilor proiectului, în cadrul oricăror acorduri sau memorandumuri interguvernamentale de sprijin sau în afara unor astfel de acorduri; implementarea schemei de tip „Contracte pentru diferență” și adoptării măsurilor administrative și/sau legislative în vederea asigurării îndeplinierii criteriilor tehnice prevăzute în Actul Delegat Complementar al Comisiei Europene; aportul în natură prin cantitatea de apă grea și de octoxidul de uraniu aferent primei încărcături de combustibil nuclear, apa de răcire pentru funcționarea celor 2 unități nucleare și finalizarea liniilor de transport a energiei electrice necesare în scopul racordării la Sistemul Energetic Național și evacuarea energiei electrice produse în cele două unități nucleare.

„A fost adoptată Legea privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român şi Societatea Naţională Nuclearelectrica SA pentru Proiectul Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă! Astfel că Unitatea 3 va intra în exploatare la sfârşitul anului 2030 şi Unitatea 4 în anul 2031. Le mulţumesc colegilor parlamentari pentru cele 273 de voturi date pentru adoptarea acestei legi foarte importante prin care vom asigura independenţa şi securitatea energetică a României”, a scris ministrul pe pagina de Facebook.

Scopul acordului este de a stabili modalităţile efective de cooperare între părţi, prin stabilirea unor angajamente şi obligaţii ale Statului român, privind asigurarea măsurilor necesare finanţării proiectului, implementarea şi adoptarea măsurilor de sprijin, inclusiv măsuri de ordin legislativ. De asemenea, acordul stabileşte ca părţile să negocieze şi să încheie contracte de implementare subsecvente, cu respectarea principiilor stabilite de acord.

„Proiectul Unitatilor 3  si 4 este parte esentiala din strategia de investitii a Nuclearelectrica de reeenergizare a Romaniei prin energie curata, alaturi de retehnologizarea Unitatii 1 si Proiectului Reactoarelor Modulare Mici. Energia nucleara, eficienta, sigura, curata va face din Romania un exemplu la nivel regional, dar si global, prin diferite parteneriate suport asociate proiectelor majore de investitii. Investim atat in dezvoltarea de unitati de mari capacitate, Unitatile 3 si 4, cat si reactoare modulare mici. Reactoarele la scară mare pot asigura energie electrică in banda, curată și accesibilă, în timp ce SMR-urile pot oferi flexibilitate rețelei, complementaritate cu sursele regenerabile, aplicații non-electrice, cum ar fi căldura și hidrogenul. Ambele sunt necesare pentru a asigura securitatea aprovizionării și decarbonarii. Cu cat dezvoltam in timp util mai multe capacitati, cu impact direct in strategia de decarbonare, dar mai ales in securitate energetica, cu atat vom creste echilibrul sistemului si siguranta consumatorului”, spune Cosmin Ghita, director general Nuclearelectrica.

Proiectul Unităţilor CANDU 3 şi 4 CNE Cernavodă este prevăzut în Proiectul de Strategie Energetică a României 2019-2030 cu perspectiva anului 2050, precum şi în Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice, ca pilon al independenţei energetice a României şi al îndeplinirii ţintelor de decarbonizare asumate de România în calitate de Stat Membru UE.

Intenţia statului roman şi a SNN, în conformitate cu noua strategie, este de a realiza acest proiect de aproximativ 2×700 MWe într-un consorţiu euro-atlantic în baza Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România, parafat în octombrie 2020 la Washington DC de guvernele SUA şi al României, aprobat de CE ulterior şi ratificat de Parlamentul României în iulie 2021. De asemenea, există interesul SUA, prin US Exim, de a finanţa proiectele energetice româneşti, inclusiv nucleare, cu 7 miliarde dolari.

Prin implementarea proiectului, contribuţia energiei nucleare în totalul producţiei de energie, la nivel naţional, va fi de 36%, iar contribuţia energiei nucleare în totalul producţiei de energie fără emisii de CO2, de 66%, simultan cu dezvoltarea lanţului intern de aprovizionare şi a altor industrii colaterale.

Proiectul prevede construcţia a încă 2 unităţi CANDU 6 pe amplasamentul CNE Cernavodă, cu o capacitate de 700 MW/Unitate;. Costul estimat este de 7 miliarde de euro.

Strategia de continuare a Proiectului Unităților CANDU al Centralei Nucleare Cernavodă a fost aprobata de actionarii SNN in anul 2021 si va fi  implementată în trei etape, în conformitate cu experiența internațională în construcția de centrale nucleare.

Etapa 1, cea actuală, demarată la sfârșitul anului 2021, reprezintă etapa pregătitoare, inițiată prin capitalizarea și operaționalizarea companiei de proiect, Energonuclear S.A. Această etapă va dura până la 24 de luni, timp în care se va pregăti/actualiza un set de documentații de inginerie și securitate necesare pentru demararea Proiectului (actualizarea documentelor de bază de licențiere, a ghidurilor de securitate, a modificărilor de proiect legate de securitate nucleara, reevaluarea structurilor civile existente etc.), necesare pentru fundamentarea unei decizii preliminare de investiție.

In cadrul acestei etape, la 25 noiembrie 2021, Energonuclear S.A., compania de proiect, a semnat primul contract cu Candu Energy, membra a Grupului SNC-Lavalin și Autoritatea de proiectare și OEM Candu (producătorul original al tehnologiei Candu) pentru Proiect. În cadrul contractului, CANDU Energy va furniza servicii de inginerie pentru elaborarea și actualizarea documentației necesare pentru inițierea Proiectului unităților CANDU 3 și 4. Termenul de finalizare a acestei etape este Q2 2023.

Etapa 2 a proiectului (Lucrări preliminare) constă în efectuarea lucrărilor preliminare și se estimează că va dura până la 30 de luni. Această etapă va consta în pregătirea ingineriei critice („Limited Notice to Proceed – LNTP”) pentru definirea proiectului, structurarea și contractarea finanțării și convenirea unei arhitecturi contractuale adecvate pentru implementarea Proiectului, obținerea Licenței de securitate nucleară pentru construcție, reevaluarea fezabilității Proiectului pe baza unor indicatori tehnici și economici actualizați și adoptarea Deciziei finale de investiție (FID), pentru trecerea la Etapa III (Construcție).

Etapa 3 a Proiectului, etapă estimată la 69-78 de luni, constă în mobilizarea șantierului, începerea lucrărilor de construcție, punerea în funcțiune și începerea exploatării comerciale a Unității 3 în 2030 și a Unității 4 în 2031.

Intenția statului roman și a SNN, în conformitate cu noua strategie, este de a realiza acest proiect intr-un consorțiu euro-atlantic în baza Acordului între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în legătură cu proiectele nuclearo-energetice de la Cernavodă şi în sectorul energiei nucleare civile din România.

In cadrul COP 27, US Exim Bank a anunțat emiterea a două scrisori de interes pentru finanțarea serviciilor tehnice furnizate de SUA în legătură cu proiectul Unitățile 3 și 4 de la Cernavoda, dezvoltat de filiala Societății Naționale Nuclearelectrica.

Pe baza informațiilor preliminare prezentate, EXIM va putea lua în considerare finanțarea până la 50 milioane dolari din contractul de export al SUA pentru servicii tehnice de pre-proiect ca parte a programului Engineering Multiplier Program (EMP) in faza a doua a proiectului. Ulterior, in faza a III-a a proiectului va putea lua in considerare finantarea până la 3 miliarde dolari din contractul de export al SUA pentru servicii de inginerie și de management de proiect pentru contractul de finalizare a Unităților 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavoda.

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.