Jun 29, 2023

Ministerul Energiei va implementa ultimele solicitări și observații ale Comisiei pentru finalizarea jaloanelor 129 și 133 conform termenelor prevăzute în regulament

În calitate de coordonator de reforme și investiții pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, Ministerul Energiei a lansat apeluri de proiecte specifice în cadrul următoarelor măsuri de investiții:

I.2 – Infrastructura de distribuție a gazelor regenerabile (utilizarea gazului natural în combinație cu hidrogenul verde ca măsură de tranziție), precum și capacitățile de producție a hidrogenului verde și utilizarea acestuia pentru stocarea energiei electrice;

I.3 – Dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaze, flexibile și de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) în termoficarea urbană, în vederea realizării unei decarbonizări profunde pentru realizarea jaloanelor 129 și 133 prevăzute în PNRR.

*Jalonul 129 a vizat semnarea contractelor pentru construirea unei capacități de electrolizoare noi de cel puțin 100 MW, în cadrul unei proceduri competitive, iar Jalonul 133 a vizat semnarea contractelor pentru proiecte de cogenerare de înaltă eficiență pe gaz și încălzire centralizată, caracterul apelului fiind  unul necompetitiv.

Sebastian Burduja, ministrul energiei: „Au fost motive administrative care au dus la această situație. Autoritatea de audit a României a realizat o analiză a acestor jaloane și le-a declarat ca fiind îndeplinite, au fost discuții cu Comisia Europeană. Pe hidrogen este prima schemă la nivelul Uniunii Europene care a fost practic aprobată ca parte a PNRR, astfel România e pionier la nivel european și cadrul european este în continuă evoluție. La fel cadrul de reglementare la nivel național. În ceea ce privește centralele de cogenerare – iarăși au fost motive administrative. Le vom soluționa urgent. PNRR este o șansă de dezvoltare a României care nu trebuie în niciun caz ratată. E nu numai o foaie de parcurs, este un program de țară, care include reforme și proiecte — ambele componente sunt vitale. Așa cum am procedat la ministerul la care am fost anterior, una dintre principalele mele priorități este îndeplinirea la termen a jaloanelor și țintelor din PNRR.”

Ministerul Energiei va implementa în perioada următoare sugestiile și observațiile Comisiei în vederea finalizării celor două jaloane și totodată se va încadra în orizontul de timp solicitat de aceasta.

Sursa: Financial Intelligence

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.