„În România, programele de eficienţă energetică sunt foarte împrăştiate, nu ştii cui să te adresezi. Foarte multe ministere se ocupă de eficienţa energetică: Ministerul Mediului, prin programul Casa verde, Ministerul Dezvoltării, prin programele legate de clădiri, Ministerul Fondurilor Europene (Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – n. r.), prin POIM, apoi este Ministerul Energiei. Există un site care le centralizează pe toate, făcut de Ministerul Fondurilor”, a spus Ilie.
Ministerul Energiei finanţează eficienţa energetică prin programul Electric Up şi prin PNRR.
„Programul Electric Up s-a închis în iulie şi acum suntem în derulare. Vom lansa al doilea apel anul viitor. Până acum investiţia era de 100 kW şi maximum 100.000 de euro, dar la următorul apel dorim să creştem la 200 kW şi să punem şi alte surse, cum ar fi pompele de căldură. Finanţarea este de 100%”, a mai spus el.
În ceea ce priveşte PNRR, ministerul derulează mai multe programe.
„Pentru marile companii, am lansat primul apel, dar s-au înscris prea puţine firme. Îl vom relansa la sfârşitul lunii noiembrie. Programul este interesant pentru companiile mari, finanţarea este până la 1,2 milioane euro şi se referă la sisteme de management eficienţă energetică. S-au înscris câteva firme mari. Finanţarea este de minimum 30% şi poate ajunge la 65%”, a subliniat Ilie.
Sursa: Focus Energetic