Oct 6, 2022

Ministrul Virgil Popescu este în Kazahstan. Întâlnire de lucru cu Magzum Mirzagaliev, președintele KazMunayGas | InvesTenergy

Ministrul Energiei, Virgil Popescu este în Kazahstan, unde s-a întâlnit cu Magzum Mirzagaliev, președintele CN “KazMunayGas” (KMG) și alți membri din conducere.

Este vorba despre compania națională care prin KMG International are grupul Rompetrol, care deţine şi operează cea mai mare rafinărie din România și stații de combustibili, a precizat ministrul.

“Am discutat despre investițiile viitoare pe care le vor face în România, inclusiv cele asumate prin Fondul de Investiţii în Energie, despre intensificarea relațiilor comerciale și alte aspecte tehnice, inclusiv cele legate de securitatea aprovizionării cu petrol și produse derivate, foarte importante în această perioadă. Prin cooperare vom reuși să asigurăm securitatea energetică”, a afirmat Virgil Popescu, pe pagina de facebook.

De asemenea, ministrul Energiei conduce, din calitatea de co – președinte, lucrările celei de-a 16-a sesiuni a Comisiei Interguvernamentale româno-kazahe. Romania și Republica Kazahstan au un istoric de peste 30 de ani de relații diplomatice. Kazahstan este un partener cheie în Asia Centrală – o poartă globală prin definiție, care are potențialul de a deveni o rută importantă de tranzit între Asia și Europa, spune Popescu.

Ministru a avut o întâlnire de lucru și cu Almassadam Satkaliev, președintele Holdingului CN Samruk-Kazyna, care include companii din sectoarele petrolului și al gazelor, transporturilor și logisticii, precum și din industria chimică și nuclerară, din sectorul metalelor, al energiei și a sectorului imobiliar. Am discutat despre viitoare posibilități de consolidare a relațiilor bilaterale și comerciale, de investiții în domeniul energiei, dar și în industria chimică, farmaceutică, a materialelor plastice; electronică și electrotehnică; agricultura și industria alimentară și altele. La discuții au mai participat E.S. Ambasadorul Nurbakh Rustemov și secretarul de stat George Niculescu.

Sursa: InvesTenergy

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.