Convocatorul Adunării Generale a Acționarilor Nuclearelectrica, ce va avea loc la 22 septembrie, a fost completat cu două noi puncte, care vor fi supuse aprobării acționarilor, referitoare la demararea poiectului de amplasare de reactoare mici modulare (SMR), la Doicești , în județul Dămbovița.
Proiectul SMR de la Doicești, care ar urma să fie aprobat de acționarii Nuclearelectrica în această lună, ar urma să fie implementat de o nouă companie.
Cităm din completările aduse pentru ședințele AGA ordonară și extraordinară din acea zi, așa cum a informat Nuclearelectrica:
“Aprobarea Strategiei de implementare a Proiectului de Reactoare Modulare Mici (SMR) de tip NuScale pe amplasamentul de la Doiceşti.
Aprobarea Acordului Investitorilor în legătură cu constituirea unei noi persoane juridice, organizată ca societate pe acțiuni și având ca obiectiv dezvoltarea Proiectului de Reactoare Modulare Mici (SMR) de tip NuScale pe amplasamentul de la Doicești”.
Nuclearelectrica si compania americană NuScale au semnat un Memorandum de Ințelegere pentru a evalua dezvoltarea, licențierea si construcția unui SMR NuScale in Romania. În luna mai, cele două companii au anunțat amplasamentul primului reactor modular mic din Romania – amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, judetul Dambovita.
În comunicatul de presă emis cu acea ocazie se vorbea despre “implementarea in Romania, in acest deceniu, a primei centrale electrice NuScale cu 6 module, de 462 MWe. Se estimează ca centrala electrica NuScale cu 6 module va genera 193 de locuri de munca permanente, 1.500 de locuri de munca in construcții, 2.300 de locuri de munca in producție si va ajuta Romania să evite producerea a 4 milioane de tone de emisii de CO2 pe an”
Nuclearelectrica, companie care operează singura central nucleară din România, cea de la Cernavodă, cu două unități de câte 70 MW fiecare, este de’inută majoritar de stat, prin intermediul Ministerului Energiei.
Sursa: E-nergia