România este membru cu drepturi depline al Alianței Industriale Europene pentru reactoare modulare mici (SMR), alături de alte 7 proiecte selectate, unul dintre acestea fiind și proiectul ALFRED de la Pitești, potrivit Nuclearelectrica.
Tehnologiile nucleare avansate reprezintă un interes major la nivel internațional și european. Strategia UE recent adoptată pentru dezvoltarea SMR confirmă contribuția importantă a acestei tehnologii la politica energetică și industrială a UE, iar România este printre primele state din UE care dezvoltă tehnologii nucleare avansate, îndeplinind astfel obiectivul UE de a avea SMR-uri operaționale la începutul anilor 2030.
Energia nucleară se află din nou în centrul politicii energetice – nu doar ca tehnologie cu emisii reduse de carbon, ci și ca instrument esențial pentru asigurarea securității aprovizionării, reindustrializării, stabilității rețelei electrice și susținerii noilor sectoare cu consum ridicat de energie electrică.
În centrul discuțiilor s-au aflat vulnerabilitatea creată de dependența de combustibilii fosili importați, nevoia unei surse stabile de energie electrică pentru industriile viitorului și necesitatea mobilizării rapide a capitalului pentru noi investiții în infrastructura energetică .
Ambele proiecte, SMR și ALFRED, avansează. Ambele proiecte poziționează România pe harta energetică europeană. Din cele 8 proiecte ale Alianței Industriale Europene pentru SMR, 2 se dezvoltă pe teritoriul României. Suntem implicați direct în dezvoltarea proiectului SMR și urmărim cu interes dezvoltarea proiectului ALFRED, Nuclearelectrica semnând în 2019 un Memorandum de Înțelegere cu consorțiul FALCON. Anticipăm momentul operării ambelor tehnologii avansate în România și beneficiile acestora pentru securitatea energetică națională”, a declarat Cosmin Ghiță, Director General Nuclearelectrica.
Energia nucleară este menționată ca soluție în planul RepowerEU și în documente strategice recente ale UE 🇪🇺, precum Pactul pentru o industrie curată și Planul de acțiune pentru energie la prețuri accesibile. Scenariul „de bază” necesită investiții de aproximativ 241 de miliarde EUR în termeni de valoare actualizată, construcția de reactoare de mare capacitate reprezentând 205 miliarde EUR, iar prelungirile duratei de viață 36 de miliarde EUR.
Sursă: Financial Intelligence


