Feb 13, 2023

O centrală provizorie de producere a energiei termice este funcțională în spațiul fostului CET Titan | InvesTenergy

Compania Municipală Termoenergetica București  – CMTEB anunță că au fost puse în funcțiune cele cinci capacități modulare de producere a energiei termice, în locația fostului CET Titan, în ultima săptămână fiind deja efectuate probele tehnologice.

În prezent, acestea asigură o sursă de producere a energiei termice pentru aproximativ 200 de blocuri amplasate în perimetrul străzilor Lucrețiu Pătrășcanu, Morarilor, Constantin Brâncuși, Șoseaua Vergului, Bulevardului Basarabia și Șoselei Pantelimon (între Piața Delfinului și Hipermarketul Cora), potrivit unui comunicat al CMTEB.

”Bucureștiul avea o rețea de centrale echilibrată, cu două centrale mari în Vest, alte două mari în Sud și încă două mari în zona de Nord-Est, una chiar pe această locație (…) și încă una în zona Pipera. Cea din Pipera și cea de aici, din Titan, au fost desființate: prima în 2007, iar cea de a doua, în anul 2014, consecința fiind că sistemul s-a dezechilibrat, iar efectele negative s-au resimțit mai ales pe zona de Est și de Nord-Est. Acum vine această capacitate nouă. Tot sistemul are o capacitate de 1000 de GCal/h, aducem în plus 60 de GCAl/h, adică un plus de 6%. Concret, pentru 200 de blocuri, care sunt în zonă, energia termică vine numai de la centrala aceasta”, a declarat Primarul General al Municipiului București, Nicușor Dan.

Furnizarea agentului termic pentru apă caldă și căldură se va resimți în special în zona de Est şi NordEst, acolo unde, după desființarea CET Titan, în anul 2014, alimentarea locuințelor cu agent termic a fost asigurată de la o distanță foarte lungă, prin intermediul CTE Sud (Elcen). Pe măsură ce noile capacități modulare se vor integra în sistemul de termoficare vor fi îmbunătățiți parametrii de livrare pentru celelalte puncte termice care rămân alimentate din CTE Sud. ”Strategia de termoficare arată, încă din anul 2017, trei zone deficitare, respective: Titan, Colentina și Aviației.

Această centrală de la Titan rezolvă problema blocurilor din această zonă și într-adevăr, îmbunătățește circulația inclusiv pe zona de Colentina. Energia termică, care venea tocmai de la CET Sud pentru blocurile din zona Titan merge acum către zona Colentina și ajută furnizarea în această zonă. Căutăm în continuare terenuri în zona de Colentina și Aviației pentru a putea echilibra rețeaua de termoficare. Este un pas foarte important și deși, nu s-au rezolvat toate problemele din București, suntem pe drumul cel bun, mai ales că este vorba de o soluție provizorie, centrala fiind realizată în doar în șase luni. Important este că în timpul săptămânii trecute, când a fost cea mai friguroasă săptămână din ultimii patru ani, capacitățile modulare ne-au ajutat.

N-am mai avut de patru ani o săptămână cu minus 70 C, iar funcționarea acestei centrale s-a simțit în întreg sistemul de termoficare”, a declarat Directorul General al Companiei Municipale Termoenergetica, Claudiu Crețu. Potrivit directorului companiei, un lucru foarte important este reprezentat de faptul că fiind vorba de tehnologie nouă, flexibilă, în perioada de vară, atunci când vor fi deschise șantierele pe fonduri europene, va ajuta foarte mult zona, deoarece se va putea furniza apă caldă pentru clienți și din această centrală. ”În luna iulie întotdeauna erau probleme în zona Pantelimon Titan, pentru că CET SUD-ul intra în revizie. Acum, cu zonarea aceasta nu vom mai avea emoții la vară pentru că vom da apă caldă din această centrală, care în acest moment alimentează două sute de blocuri, dar se fac în continuare manevre tehnice pentru a echilibra sistemul și pentru a extinde aria de funcționare ”, a mai spus Claudiu Crețu.

Capacităţile modulare au o putere termică instalată cuprinsă între 30 Gcal/h și 60 Gcal/h, în funcție de diagrama de reglaj, în sezonul de iarnă şi 10 Gcal/h și 15 Gcal/h în sezonul de vară. Necesarul de apă de adaos (tratată) pentru completarea volumului pierdut în rețelele termice primare CMTEB este de 50 tone/h. Montarea acestora a fost realizată pe amplasamentul din strada Ion Șahighian nr. 4, din sectorul 3. Această sursă de producere a energiei termice este o soluție provizorie până la momentul implementării unui proiect de investiții de către proprietarul terenului.

”Soluția corectă este reprezentată de cogenerarea de înaltă eficiență. Din gaz eficient este să produci și energie electrică și energie termică, dar realizarea unei soluții care să funcționeze în cogenerare durează mai mulți ani. Am ales această soluție provizorie, pentru că nu mai puteam spune populației șă aștepte încă trei, patru ani ani. Am căutat soluția rapidă ca să rezolvăm problemele. Iată că în 6-7 luni de zile s-au putut pune în funcțiune aceste cazane, pe care le lăsăm să funcționeze în timp ce se poate face un CET care să funcționeze cu eficiență energetică ”, a completat Directorul CMTEB. Serviciile conexe închirierii capacităților modulare de producere a energiei termice şi a apei de adaos, respectiv: montajul, instalarea, proiectarea, obținerea avizelor și autorizațiilor necesare pentru punerea în funcțiune a instalațiilor, precum și supravegherea funcționării, mentenanța, instruirea personalului, au fost realizate de către operatorul economic, S.C. Energofor S.R.L..

Sursa: InvesTenergy

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.