Jun 30, 2026

OMV Petrom și CE Oltenia aduc în România primul lot de panouri pentru cele patru parcuri fotovoltaice de 550 MW

OMV Petrom și Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia) au anunțat sosirea în Portul Constanța a primului lot de panouri fotovoltaice destinate celor patru parcuri solare dezvoltate în parteneriat la Ișalnița, Tismana și Rovinari. Livrarea face parte dintr-un total de aproximativ 800.000 de panouri care vor echipa proiectele cu o capacitate instalată cumulată de circa 550 MW.

„Sosirea panourilor în România arată progresul real pe șantier și confirmă ritmul bun al proiectului. Este un pas important înainte și un exemplu de parteneriat public–privat care funcționează”, a declarat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie.

La rândul său, Constantin-Cosmin Trufelea, președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, a afirmat că livrarea primului lot de panouri reprezintă o etapă importantă în implementarea investițiilor prevăzute în planul de restructurare și decarbonare al companiei și contribuie la diversificarea mixului de producție și la dezvoltarea pe termen lung a CE Oltenia.

Instalarea panourilor va începe odată cu sosirea acestora pe șantiere, lucrările urmând să se desfășoare în paralel pe cele trei amplasamente. Cele patru parcuri fotovoltaice sunt estimate să devină operaționale în 2027 și vor produce energie suficientă pentru acoperirea consumului anual a aproximativ 500.000 de gospodării, potrivit estimărilor realizate pe baza datelor ANRE.

Investiția totală în proiect depășește 400 de milioane de euro, din care aproximativ 70% este finanțată prin Fondul pentru Modernizare. Prima tranșă a finanțării, de circa 70 de milioane de euro, a fost încasată în decembrie 2025. OMV Petrom și Complexul Energetic Oltenia dețin participații egale, de câte 50%, în cadrul proiectului.

În paralel cu dezvoltarea capacităților de producție, partenerii derulează programul RenewAcad, destinat reconversiei profesionale a angajaților CE Oltenia către sectorul energiei regenerabile. Până în prezent, aproximativ 255 de salariați ai companiei au absolvit cursul de specializare pentru instalatori de sisteme fotovoltaice, în cadrul unei inițiative prin care au fost pregătiți peste 10.000 de profesioniști pentru susținerea tranziției energetice din România.

Sursă: Financial Intelligence

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

 

© Asociația Producătorilor de Energie Electrică – HENRO 2026