Oct 19, 2026

Parlament-audieri miniştri/ Chisăliţă: Există soluţii pentru modul în care Cernavodă va trebui să funcţioneze în viitor

Episoadele de secetă vor fi tot mai dese pe viitor astfel că, în cazul Centralei de la Cernavodă, soluţiile tehnologice care trebuie luate în considerare trebuie să fie reprezentative nu doar pentru grupurile 1 şi 2, ci şi pentru reactoarele 3 şi 4, pentru ca asemenea situaţii, de oprire a funcţionării, să fie evitate în viitor, susţine ministrul propus pentru portofoliul Energiei, Dumitru Chisăliţă.

Pe de altă parte, ministrul propus pentru Energie susţine că situaţia de la Cernavodă trebuia abordată nu doar din perspectiva reluării funcţionării celor două grupuri ci şi din cea a evitării unor probleme similare pe viitor.

În viziunea lui Dumitru Chisăliţă, zona de energie regenerabilă – fotovoltaic, eolian – trebuie să aibă un loc important în mixul energetic, prin abordări care să meargă “mână în mână” cu dezvoltarea reţelelor, cu a capacităţilor de stocare şi a unor capacităţi securitare, care să poată prelua sau substitui în anumite momente situaţiile în care natura nu este neapărat favorabilă.

“În acest context, ne-am propus să reluăm eolianul offshore, un element care poate să aducă în România capacităţi importante de energie electrică produsă în zona Mării Negre, şi care bineînţeles să contribuie la balanţa energetică care există în momentul de faţă sau pe care practic trebuie să o avem în vedere în anii următori. În ultimul rând, aspectele legate de tot ceea ce înseamnă folosirea cărbunelui trebuie atent analizate. Avem în vedere să analizăm aceste centrale care există, de aşa natură încât ele să fie practic scoase în funcţiune doar în momentul în care există capacităţi securitare care să fie puse efectiv în loc. Din punctul meu de vedere, atunci când vorbim de energie, trebuie în primul rând să ne gândim la siguranţa sistemului, la continuitatea în livrare, la securitatea energetică. Trebuie să ne gândim la o energie care să fie curată sau să ne gândim şi la energie care să fie, practic posibil să fie plătită de către cei care sunt în situaţia de a consuma această energie”, a afirmat Chisăliţă.

Ministrul propus al Energiei crede că proiectele de stocare trebuie să fie aduse cu o viteză mult mai mare în sistem. El a atras atenţia, totodată, asupra defazajului apărut între partea de producere a energiei electrice şi partea de dezvoltare a reţelisticii, arătând că aceasta din urmă a ţinut mai puţin pasul cu diversele capacităţi noi de producţie care s-au dezvoltat.

“Şi aici mă refer inclusiv la proiecte de stocare, stocare în baterii care, practic, trebuie să fie aduse cu o viteză mult mai mare în sistem. Un element, din nou, important pe care trebuie să-l avem în vedere este defazajul care s-a produs în timp între partea de producere a energiei electrice şi partea de dezvoltare a reţelisticii. Din păcate, am avut de multe ori un imbold mai mare către zona de producţie, iar partea de reţelistică a ţinut mai puţin pasul din diverse motive cu aceste capacităţi noi de producţie care s-au dezvoltat. Este foarte important să regăsim echilibrul între ceea ce înseamnă modul în care s-au dezvoltat aceste capacităţi de producţie, respectiv modul în care reţelele trebuie să funcţioneze de aşa natură încât acest tandem să fie în interesul consumatorilor în primul şi în primul rând. Fie că vorbim de reţele de transport gaze sau reţele de transport energie electrică, fie că vorbim de reţele de distribuţie gaze sau energie electrică, este foarte importantă practic această dezvoltare a lor pentru a contribui la ceea ce înseamnă elementul de utilizare pe scară largă a gazelor naturale, dar în acelaşi timp şi pentru a putea aduce la bun sfârşit capacităţile de producţie cu necesităţile consumatorilor”, a susţinut Dumitru Chisăliţă.

Pe de altă parte, el a vorbit şi despre realizarea unui Registru Naţional al Consumatorilor Vulnerabili, care să se bazeze pe nişte principii corecte astfel încât ajutoarele să fie unele care să reducă sărăcia energetică în România.

“Cred că trebuie să luăm din nou în considerare în acest moment (aplicarea unei scheme de sprijin, n.r.), având în vedere evoluţiile preţurilor, atât pe gaze, pe energie electrică. În acest sens, gândim în primul şi în primul rând realizarea unui Registru Naţional al Consumatorilor Vulnerabili, în care să fie prezenţi cei care, într-adevăr, sunt vulnerabili, iar odată cu acest recensământ corect care să se bazeze pe nişte principii corecte, ajutoarele să fie unele care să reducă sărăcia energetică în România, în special pentru aceşti consumatori”, a spus expertul.

Membrii comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat au avizat pozitiv mandatul de ministru al Energiei pentru Dumitru Chisăliţă, în cadrul audierilor din Parlament.

Din totalul parlamentarilor prezenţi, s-au acordat 39 de voturi “pentru”, opt voturi “împotrivă, fiind consemnată şi o abţinere.

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi, luni şi marţi, în comisiile de specialitate din Parlament. Luni, audierile au început la ora 12:00, fiind programate până la ora 20:00, timp în care 13 miniştri îşi vor prezenta priorităţile în comisii şi vor răspunde întrebărilor parlamentarilor.

Sursă: Financial Intelligence

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

 

© Asociația Producătorilor de Energie Electrică – HENRO 2026