Oct 20, 2022

Plafonarea preţului gazelor în UE rămâne puţin probabilă chiar dacă liderii UE se reunesc din nou

Şefii de stat şi de guvern din cele 27 de state membre UE se reunesc astăzi, pentru a doua oară în ultimele două săptămâni, în încercarea de a scădea preţurile la energie, însă punctele de vedere diferite fac puţin probabil ca blocul comunitar să ajungă, pentru moment, la un acord cu privire la plafonarea preţului gazelor naturale, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Cei 27 ar urma să îşi exprime sprijinul pentru un preţ de referinţă alternativ la gaze naturale lichefiate şi achiziţii comune de gaze, după ce anterior au căzut de acord să reducă consumul şi să introducă taxe pe profiturile excepţionale ale companiilor din industria energetică.

În continuare însă liderii UE rămân la fel de divizaţi cum erau în urmă cu câteva luni dacă şi cum să plafoneze preţul gazelor, în ideea de a contracara inflaţia ridicată şi a evita recesiunea, după ce Rusia a redus livrările de gaze către continent după invadarea Ucrainei.

Chiar dacă 15 ţări membre, printre care se numără Franţa şi Polonia, cer în continuare o anumită formă de plafonare, ele se lovesc de o opoziţie acerbă din partea Germaniei şi Ţărilor de Jos, cea mai mare economie europeană şi cel mai mare cumpărător de gaze, respectiv cel mai important hub de tranzacţionare a gazelor din Europa.

“Un acord este extrem de improbabil…Opiniile par a fi foarte opuse”, a declarat un diplomat UE înaintea discuţiilor de astăzi.

De asemenea, liderii UE vor discuta cheltuieli de urgenţă pentru a atenua efectele crizei energetice acute asupra economiilor lor şi celor 450 de milioane de cetăţeni. În timp ce unele ţări cer ca blocul comunitar să emită noi datorii comune pentru a finanţa aceste cheltuieli, statele membre adepte ale austerităţii spun că ar trebui cheltuite mai întâi sutele de miliarde de euro rămase neutilizate din precedentele emisiuni de obligaţiuni comune.

Un alt punct de dezacord este dacă ar trebui oferit sprijin imediat prin subvenţii directe către gospodării şi companii sau să fie făcute investiţii în energia verde care ar face blocul comunitar mai rezilient în viitor.

“Diviziunile sunt un lux pe care nu ni-l putem permite”, a declarat preşedintele summitului, Charles Michel, care este şi preşedintele Consiliului European.

Însă, având în vedere diferenţele între mixurile energetice şi interesele statelor membre UE, summitul din 20-21 octombrie riscă să nu se finalizeze prin acţiuni concrete.

“Unitatea în rândul statelor membre este supusă unor presiuni periculoase, în condiţiile în care decizii naţionale unilaterale sunt anunţate fără un cadru UE care să le menţină laolaltă”, a anunţat E3G, un think-tank din domeniul tranziţiei climatice. “Această fragmentare ar putea submina credibilitatea răspunsului european”, susţine E3G.

Miniştrii europeni ai Energiei se vor reuni şi ei, din nou, săptămâna viitoare, însă potrivit unui diplomat european nu ar urma să ajungă la decizii concrete înainte de luna noiembrie.

Sursa: Bursa.ro

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.