Universitatea Politehnică din București, în parteneriat cu Asociația Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME) a organizat în perioada 19 – 20 iulie 2022 Forumul Proiectului Practice.
Evenimentul are loc în cadrul proiectului “Sinergia mediului universitar cu cel economic pentru a răspunde nevoilor actuale și viitoare ale pieței muncii în domeniile electrice, energetice și știința materialelor (PRACTICE-MYSMIS)” care își propune să faciliteze inserția pe piața muncii a unui număr cât mai mare de studenți din învățământul tehnic superior.
În proiect au fost implicate 5 facultăți ale UPB: Facultatea de Inginerie Electrică, Facultatea de Energetică, Facultatea de Știință și Ingineria Materialelor, Facultatea de Inginerie Medicală și Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor adresându-se exclusiv studenților înmatriculați la UPB, anul III, ciclu de licență.
În decursul celor 2 zile au avut loc 3 paneluri “Inginerie electrică”, “Inginerie energetică” și “Știința și ingineria materialelor, Inginerie medicală, Chimie aplicată și știința materialelor”.
Dna. Silvia Vlăsceanu director executiv HENRO a moderat cu succes panelul “Inginerie energetică” cu scopul identificării căilor de creștere a interesul studenților în desfășurarea practicii, dar și în vederea adaptării sistemului educaţional la noile realități sociale și tehnologice.
Tematica principală abordată la forum a fost “Eficientizarea activității stagiilor de practică” prin reprezentarea celor 3 actanți: mediul academic, studenții și nu în ultimul rând, mediul economic.
Mediul academic
Cu ajutorul acestor stagii de practică se recomandă sprijinirea și dezvoltarea de parteneriate de colaborare între universitate și sectorul privat în vederea facilitării tranzitiei de la educatie la un loc de muncă.
Studenții
Pentru studenții elibili, stagiile de practică pot înseamna un start în carieră, o modalitate excelentă de a câștiga experiența practică. Șansa de a cunoaste profesioniști din domeniu, posibilitatea de pune în practică cunoștințele teoretice acumulate pot valida valoarea studentului. Acesta poate fi punctul zero al parcursului lor profesional, atât timp cât studentul dă dovadă de seriozitate, perseverența și determinare.
Mediul economic
În unanimitate, conform opiniilor reprezentanților din mediul economic printre competențele esențiale ale unui bun stagiar se numără: seriozitatea, implicarea, curiozitatea, cunoașterea unei limbi străine, limbaj tehnic, răbdarea, simț ingineresc, și nu în ultimul rând valorificarea de a-și pune în valoare potențialul.