Mar 2, 2026

Producția de energie a Hidroelectrica a scăzut cu 15%, profitul cu 20% față de anul 2024

Compania Hidroelectrica a realizat un profit net de 3,303 miliarde lei, în 2025, cu 20% sub anul 2024, dar cu 10% peste bugetul rectificat. Producția totală de energie netă a scăzut cu 15%, la 11.847 GWh.

Veniturile au fost în creștere cu 5% față de anul 2024, ridicându-se la 9,61 miliarde lei în 2025.

În anul 2025, rezultatele Hidroelectrica au fost influențate de scăderea producției de energie electrică, a cantității de energie electrică vândută, cât și de diminuarea cantităților și a prețurilor pieței de echilibrare în Romania. Rezultatele pe întreg anul 2025 au fost afectate semnificativ de scăderile înregistrate în primele nouă luni ale anului, condițiile hidrologice limitând capacitatea de producție a grupului în așa măsură încât în anul 2025 s-a înregistrat cea mai mică producție de energie hidro din istoria României. Chiar dacă s-au înregistrat prețuri de vânzare în creștere față de anul 2024, atât în segmentul piețelor angro cât și în segmentul de furnizare, acestea nu au putut contrabalansa în totalitate seceta prelungită înregistrata în România, arată compania.

”Grupul Hidroelectrica a înregistrat în 2025 rezultate operaționale și financiare cu circa 10% peste nivelurile estimate în Bugetul pentru 2025, deși comparativ cu anul 2024 acestea sunt cu 20% mai reduse, pe fondul condițiilor hidrologice anuale mai puțin favorabile, care au influențat semnificativ producția hidroenergetică și, implicit, volumul total de energie disponibil pentru comercializare. În contextul regimului hidrologic menționat, marja operațională și marja netă ale grupului s-au redus cu 12 puncte procentuale (sau 25%), respectiv cu 11 puncte procentuale (sau 24%) față de anul 2024, în principal pe fondul diminuării cantității de energie electrică vândută. Rezultatele obținute în anul 2025 depășesc așteptările stabilite în bugetul rectificat aprobat pentru anul 2025, ca urmare a unei producții superioare în trimestrul IV 2025”, arată raportul companiei.

Compania anunță totodată o creștere accelerată a investițiilor în 2025, cu 32% față de anul 2024, până la 781 milioane lei.

”Evoluția a fost susținută în principal de majorarea investițiilor în proiecte de dezvoltare, care s-au dublat (105%, la 209 milioane lei), precum și de intensificarea programelor de retehnologizare (cu 59%, la 428 milioane lei). Totodată, investițiile în mentenanță au crescut cu 36%, la 113 milioane lei, iar cele în dotări și utilaje independente aproape s-au dublat (cu 94%, la 31 milioane lei), evidențiind accelerarea programului investițional și consolidarea bazei operaționale pentru susținerea performanței pe termen mediu și lung”, arată compania.

Rezultatul pe acțiune a fost de 9,19 lei, cu 20% sub cel din 2024 (7,34 lei), dar cu 10% peste buget.

Sursă: Focus Energetic

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

 

© Asociația Producătorilor de Energie Electrică – HENRO 2026