Hidroelectrica a înregistrat un profit net de 2,57 miliarde de lei, in semestrul I, cu 62% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce veniturile au avansat cu 40%, la 6,04 miliarde lei, iar producția netă de energie electrică a crescut cu 17%, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.
Profitul net al Hidroelectrica a urcat cu 62%, în primul semestru, 2,57 miliarde de lei
Grupul Hidroelectrica a aplicat o politică comercială prudentă, a gestionat activ riscurile de preț și de volum și a calibrat dinamic mixul producție–achiziție, menținând o poziție financiară solidă și rezultate în linie cu evoluția piețelor de energie, se arată în comunicat: “Portofoliul de furnizare a continuat creșterea, confirmând repoziționarea către un model hibrid, cu ancorare comercială mai puternică și bază extinsă de clienți. Achizițiile din piață au crescut, riscul de piață fiind gestionat prin contractare etapizată și disciplină comercială. Eficiența operațională, optimizarea mixului producție–achiziție, dezvoltarea RES și proiectele de stocare, pentru a reduce expunerea structurală la variabilitatea hidrologică și a consolida reziliența pe termen lung, rămân priorități ale grupului în perioada următoare.”Veniturile au totalizat 6.047 milioane RON, cu 40% peste nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, cu o marjă operațională de 48% și o marjă netă de 43%, ceea ce reflectă potențialul de exploatare al avantajului competitiv tradițional rezultat din costul mai scăzut al producției hidro. Creșterea dependenței de piața angro de energie și reconfigurarea structurii veniturilor, cu o pondere în creștere a segmentului de furnizare, au influențat nivelul marjelor.
Sursă: Financial Intelligence

Acest website respectă legislația românească în vigoare pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.
- Vă informăm că www.henro.ro folosește cookies. Prin continuarea navigării pe website se consideră acceptul dvs. privind Politica de utilizare Cookie-uri
- Pentru mai multe informații referitoare la acest aspect, vă rugăm să citiți Termeni și condiții și Politica de prelucrarea a datelor cu caracter personal
Adresa
VICTORIA BUSINESS CENTER
Calea Victoriei nr. 155, bloc D1, tronson 8, etaj 4, sector 1, BUCUREȘTI
Telefon
0722 188 271
Email
[email protected]
© Asociația Producătorilor de Energie Electrică – HENRO 2026

