Profitul net al Transelectrica a crescut cu 235%, la 611 milioane de lei, în primele nouă luni, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.
Creșterea veniturilor operaționale (2.041 mil. lei la 30 septembrie 2026 față de 1.716 mil. lei la 30 septembrie 2025) a fost influențată în principal de veniturile conjuncturale (alocarea capacității de interconexiune +168 mil. lei, ajutoare de avarie +16 mil. lei), concomitent cu creșterea de 107 mil. lei a veniturilor din tarif reglementat, în contextul diminuării cu 9,6 mil. lei a veniturilor din tranzacții CPT – piața de echilibrare.
Creșterea în intervalul ianuarie-septembrie 2026 a veniturilor din alocarea capacității de interconexiune (+168 mil. lei), care au ajuns la 403 mil. lei (de la 235 mil. lei în același interval din anul 2025), a fost influențată de modelul de formare a prețului în funcție de cerere și ofertă. Alocările implicite, în care sunt prevăzute simultan capacitate și energie, fiind puternic influențate de variațiile prețului energiei electrice pe bursele din Europa.
Majorarea cu 7% a cheltuielilor operaționale, inclusiv amortizarea (1.489 mil. lei în 9L 2026 față de 1.387 mil. lei în 9L 2025), a fost influențată în principal de creșterea cheltuielilor privind operarea sistemului.
Din categoria cheltuielilor operaționale, cel mai mare impact l-au avut cheltuielile cu CPT, care în intervalul ianuarie-septembrie 2026 au fost în sumă de 507 mil. lei, mai mari cu 27% (+106 mil. lei) comparativ cu suma de 401 mil. lei înregistrată în ianuarie-septembrie 2025.
Segmentul activităților zero-profit a înregistrat un rezultat pozitiv, în creștere față de cel înregistrat în intervalul ianuarie-septembrie 2025, în sumă de 111 mil. lei (-156 mil. lei în 9L 2025).
Pentru activitatea de servicii de sistem/capacitate de echilibrare, potrivit reglementărilor ANRE, surplusul/deficitul de venit față de costurile recunoscute rezultate din desfășurarea acestei activități urmează a fi compensate prin corecție tarifară ex-post (corecție negativă/pozitivă) aplicată de ANRE în tarif în anii următori celui în care s-a înregistrat surplusul/deficitul respectiv.
În ianuarie-septembrie 2026, consumul de energie electrică la nivelul SEN a înregistrat scăderi lunare, cu valori cuprinse între -0,91% (martie) și -7,07% (iulie), cu excepția lunii ianuarie, când a înregistrat o creștere de +6,29% (menționăm faptul că la data acestui raport, luna septembrie înregistrează valori preliminare). De asemenea, cantitatea de energie electrică livrată consumatorilor a scăzut cu 2,65%, respectiv 1 TWh.
Pe ansamblul trimestrului III din 2026, CPT-ul în RET a scăzut cu 1,0% comparativ cu anul 2025, ca urmare în principal a scăderii energiei intrate în conturul RET și a condițiilor meteorologice mai favorabile, caracterizate de cantități mai mici de precipitații, care au determinat reducerea pierderilor corona.
În decursul lunii august 2026, Compania a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanțare din Fondul pentru Modernizare, în valoare totală de peste 351 de milioane de lei, pentru proiectele de investiții „Optimizarea funcționării liniilor electrice aeriene prin extinderea sistemului de monitorizare online DigiTEL Smart Lines” și „Creșterea calității reglajului de tensiune în stația Gutinaș”.
Sursă: Financial Intelligence


