Ultima oră: Bugetul de 279.480.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele cinci minute prin înscrierea unui număr de 13.974 de persoane fizice. “Mă bucur că și de această dată interesul solictanților față de acest program a fost la fel de mare ca și în cele două sesiuni anterioare. Îmi doresc și mă voi asigura că înscrierile pentru sesiunile viitoare se vor desfășura în cele mai bune condiții, ca și până acum”, a declarat președintele AFM, Laurențiu Adrian Neculăescu.
Astăzi, 29 mai, se desășoară a treia sesiune de înscrieri în programul Casa Verde Fotovoltaice pentru regiunea Nord – Est. Românii dinv județele Bacău, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț care vor să-și instaleze panouri fotovoltaice cu sprijin de la stat pot depune dosarele începând cu ora 10.00. Bugetul alocat pentru această regiune este 279 milioane lei, pentru 13.950 beneficiari. Interesul este foarte mare, dovadă fiind ritmul înscrierilor pentru regiunea București-Ilfov și Centru, din ultimele două săptămâni, fondurile epuizându-se în timp record.
Potrivit datelor AFM, sesiunea aferentă Programului Casa Verde 2023 – Regiunea Centru a înregistrat un număr record de accesări:
• 1,45 milioane de accesări în 25 minute de la 9:45 până la 10:10;
• 595.000 de accesări în 4 minute de la 9:58 la 10:02;
• durata înregistrată în aplicație pentru înscrierea a 12.253 de dosare a fost de 3 minute și 56 de secunde. S
ăptămâna trecută, Administrația Fondului pentru Mediu a venit cu precizări referitoare la informațiile apărute în mediul online, cu privire la suspiciunile asupra unor eventuale tentative de fraudă privind înscrierile în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice: “Informația este eronată. Proiectarea, dezvoltarea, testarea și implementarea unui sistem informatic care să permit gestionarea și simplificarea activităților privind înscrierea solicitanţilor au fost realizate exclusiv de către angajații Administrației Fondului pentru Mediu pe o infrastructură de tip cloud, proprietate a unui provider de cloud public, în vederea eficientizării, monitorizării și realizării de situații privind evoluția programului, pe baza datelor și rapoartelor existente în cadrul aplicației.
Aplicația informatică este programată să pornească automat la datele în care încep înscrierile pentru fiecare regiune, la ora 10:00:00, neexistând posibilitatea înregistrării în prealabil a unor dosare în baza de date. În plus, cloud-ul public folosit permite auditarea tuturor tranzacțiilor la nivel de baze de date, astfel se pot vedea toate operațiunile efectuate pe acestea”.
AFM mai precizează că folosirea roboților de automatizare este interzisă, fiind pregătiți la nivel de aplicație cu o serie de măsuri specifice cum ar fi codul CAPTCHA de la pasul 4 și monitorizarea în timp real. De asemenea, se efectuează în cadrul AFM o serie de analize specifice de tip forensic cu scopul de a identifica dacă au fost folosite astfel de programe informatice, după fiecare închidere de sesiune ca urmare a epuizării fondurilor disponibile. Pentru a face față volumului istoric de accesări, componentele aplicative ale soluției, cât și serviciile dependente au fost scalate corespunzător și acoperitor pentru traficul anticipat, fiind folosite 15 platforme virtualizate. În momentele de încărcare maximă, resursele de calcul, pentru toate instanțele, au presupus aproximativ 120 vCPU (procesoare virtuale), 480 GB de memorie RAM, cu posibilitatea scalării live la 30 de platforme virtualizate cu o memorie RAM de 608 GB și 304 vCPU dacă situația o impunea. Aceste resurse au fost monitorizate permanent și reduse imediat ce valorile de trafic s-au redus, potrivit informațiilor AFM. Solicitanții persoane fizice în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice au la dispoziție un manual de înscriere, pentru a se familiariza cu aplicația informatică și pentru a observa modalitatea de încărcare a documentelor necesare.
Acesta a fost realizat pe o versiune de test a aplicației, iar scopul acestui material este exclusiv de prezentare a modalității de înscriere în aplicația informatică. Durata materialului este de 2 minute și 41 de secunde, timp suficient pentru a putea procesa informațiile prezentate, pentru ca mai apoi, la momentul înscrierii, persoanele fizice care doresc să se înscrie în program să poată efectua procesul într-un ritm mai alert, precizează AFM. Aplicația informatică a fost concepută pe principiul depunerii directe, întocmai pentru a evita apariția unor probleme tehnice referitoare la funcționarea aplicației, a unor suspiciuni privind siguranța informatică a aplicației și a încercărilor de fraudare a procesului de înscriere prin clonarea unor informații specifice programului. Întreg procesul de derulare a acestui program a fost simplificat și digitalizat, astfel că programul se desfășoară exclusiv prin intermediul aplicației informatice, care este pusă la dispoziția cetățenilor de către AFM, în mod nediscriminatoriu, susțin reprezentanții instituției.
Sursa: InvesTenergy